Jurnalul INTIM al apropiatului lui Pius al XII-lea face lumină asupra rolului Papei în timpul NAZISMULUI

RomaniaTV.net
15 10. 2013, 17:57

Jurnalul, adnotat cu comentarii critice, va fi postat online, fiind astfel accesibil tuturor în anii următori, a declarat cardinalul de Munchen, Reinhard Marx, cu ocazia prezentării proiectului. Rolul cardinalului Faulhaber (1869 – 1952) în timpul naţional-socialismului rămâne la fel de controversat ca şi cel al lui Pius al XII-lea, Papă între 1939 şi 1958. Pe de-o parte, el a redactat pentru Pius al XII-lea versiunea iniţială a enciclicei „Mit brennender Sorge” (Cu aprinsă îngrijorare), de condamnare a nazismului şi, pe de cealaltă parte, i-a reproşat mult timp papei atitudinea prea puţin critică şi chiar o oarecare admiraţie faţă de Adolf Hitler.

Pius al XII-lea a fost criticat pentru atitudinea faţă de al treilea Reich: el a condamnat fascismul şi nazismul, însă au apărut polemici în jurul a ceea ce unii consideră a fi tăcerea şi relativa pasivitate a papei faţă de atrocităţile naziste, informează Agerpres.

Citeşte şi Papa Francisc vrea călugăriţe-mame, nu fete bătrâne

Proiectul prezentat marţi va dura 12 ani. Jurnalul intim al cardinalului Faulhaber a fost păstrat până în 2010 de secretarul şi confidentul său, Johannes Waxenberger, arhiepiscopia din Munchen intrând în posesia lor după moartea acestuia. Jurnalul acoperă perioada 1911 – 1952 şi consemnează circa 52.000 de întâlniri şi discuţii.