Kelemen Hunor propune amânarea taxei pe lăcomie până la 1 ianuarie 2020

RomaniaTV.net
07 02. 2019, 11:22

Kelemen a mai precizat că grupul parlamentar UDMR va elabora în această săptămână un pachet de măsuri de modificare a ordonanței de urgență privind măsurile fiscale, care asigură stabilitatea economică, atât pentru sectorul bancar, cât și pentru sfera întreprinzătorilor.

  • Kelemen Hunor, pentru postul de televiziune în limba maghiară Erdely TV: “Să existe o dezbatere despre acest subiect. Putem să adoptăm o decizie până în 30 iunie și să spunem că această decizie intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2020, iar atunci toată lumea poate să-și facă treaba cinstit. Există o jumătate de an la dispoziția tuturor, începând de la sectorul bancar, până la cea mai mică firmă sau cel mai mic întreprinzător, să se pregătească pentru modificări. Altfel, va fi un haos din această decizie, tot anul va fi un haos, deci prima noastră propunere este să uităm de ea (de OUG – taxa pe lăcomie), să fie respinsă de Parlament sau să respingă intrarea în vigoare și să o dezbatem profund până la data de 30 iunie.”