Klaus Iohannis, mesaj pentru memoria Holocaustului

23 01. 2020, 20:32

„Onorat să reprezint România la Forumul Internaţional dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului de la Ierusalim. Prin omagierea memoriei trecutului, consolidăm angajamentul ferm al ţării noastre în eforturile de combatere a antisemitismului, rasismului şi discriminării. Avem datoria de a păstra vie memoria victimelor şi de a apăra, cu fermitate, libertatea, democraţia şi drepturile omului”, a scris Iohannis pe Facebook.

Forumul liderilor internaţionali, organizat de Fundaţia Forumului Mondial al Holocaustului (World Holocaust Forum Foundation), în cooperare cu Centrul de Comemorare a Holocaustului – Yad Vashem, s-a desfăşurat la Ierusalim sub auspiciile preşedintelui Statului Israel, Reuven Rivlin, şi s-a concentrat pe consolidarea angajamentului global faţă de memoria Holocaustului şi a luptei la nivel mondial împotriva antisemitismului şi a rasismului.