Kubica, nou accident la raliuri

RomaniaTV.net
17 09. 2012, 11:57

Acum o săptămână, Kubica a luat startul pentru prima dată într-o competiţie oficială după accidentul din urmă cu 19 luni, câştigând Raliul Ronde Gomitolo di Landa din Italia, la volanul unei maşini Subaru Impreza WRC.

Weekendul trecut, Robert Kubica a concurat în Raliul San Martino di Castorzza, tot în Italia. Martorii oculari au povestit că maşina pilotată Kubica a lovit un pom. Din fericire, atât polonezul, care nu şi-a recăpătat în totalitate mobilitatea mâinii drepte, cât şi copilotul său au ieşit nevătămaţi din maşina serios avariată, informaţie confirmată şi de organizatori.

După accidentul suferit la un raliu în Italia, în 6 februarie 2011, Kubica a fost suspus la numeroase operaţii şi la un program intensiv de recuperare, graţie cărora fostul pilot al echipei Lotus-Renault poate merge fără ajutor şi îşi poate mişca mâna şi cotul drepte, rănite grav cu acel prilej. Revenirea sa în Formula 1 rămâne o ipoteză, fiind mai probabilă o trecere a polonezului în Campionatul Mondial de raliuri.