LEGEA PENSIILOR 2019: ce modificări importante intră în vigoare din toamnă

18 08. 2019, 09:03

De la 1 septembrie, valoarea punctului de pensie se va majora cu 15% și va ajunge să fie de 1.265 lei (acum este 1.100 de lei). Iar de la 1 septembrie 2020, valoarea acestuia va ajunge la 1.775 de lei, respectiv din 2021 la 1.875 de lei. 

Noi reglementări privind pensiile. Avantaj major pentru femei, CINCI MILIOANE de pensionari vor primi mai mulţi bani 

Majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2019 a fost prevăzută încă de anul trecut, în OUG nr. 114/2018, dar e și de noua reglementare a pensiilor – Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii. 

Pensionarii din sistemul public, dar și din cel militar, pot beneficia de o indemnizație socială pentru pensionari. Și valoarea acesteia va crește de la 1 septembrie, ajungând la valoarea de 704 lei (acum este 640 de lei). Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009, pot beneficia de “indemnizația socială pentru pensionari, pensionarii sistemului public de pensii și pensionarii sistemului militar de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul indemnizației sociale pentru pensionari”.