Liberalii AU PROTESTAT pe holurile Parlamentului, înarmaţi cu un tablou uriaş VIDEO

12 10. 2015, 11:58

Liderii şi parlamentarii PNL s-au strâns pe holul de la Camera DeputaŢilor pentru a protesta faţă de neadoptarea legii votului prin corespondenţă.

Liberalii au adus pe hol şi o pancartă-tablou, înfăţişând români care protestează cu mesaje „Vrem să votăm”.

„Am vrea sĂ vedem că Birourile Permanente reunite vor fi convocate si că, pe ordinea zi,  vom putea constata ca se află o solicitare a PNL şi anume votul prin corespondenţă. Ne-am săturat de ipocrizia şi discursul dublu al PSD care ba il vrea, ba nu l-ar vrea, ba prin februarie, ba niciodata….„, a declarat Alina Gorghiu. 

Liberalii au dus tabloul cu care au venit la protest la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Parlamentarii liberali au intrat, săptămâna trecută, În grevă japoneză, în semn de protest față de situația privind adoptarea legii votului prin corespondență.

CITEŞTE ŞI Dragnea, despre greva japoneză a PNL: Ori este numai un JOC de IMAGINE, ori, dacă nu, să spună