Liceenii care şi-au violat colega minoră, eliberaţi din arest

Cei cinci liceeni acuzaţi că au drogat şi violat o elevă a Liceului Internaţional de Informatică din Constanţa, şi trimişi în judecată, nu se mai află după gratii. Însă, motivele de bucurie nu sunt chiar atât de mari, întrucât au primit arest la domiciliu. 

RomaniaTV.net
12 feb. 2014, 08:21

Nimeni – poate cu excepţia părinţilor alături de care locuiesc – nu le poate interzice să primească în vizită iubitele care-şi smulgeau părul din cap pe Internet, de supărare că cei cinci au fost arestaţi. De menţionat că a scăpat din arest şi a şasea persoană din acest dosar, şi anume majorul care îi şantaja pe 4 dintre băieţi, pentru a-l face scăpat pe vărul său de acuzaţii.

IPOTEZĂ ŞOC în cazul elevei violate de 5 colegi la Constanţa. S-ar fi folosit „drogul violului” VIDEO

Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar, formulată de inculpatul Sîrbu Răzvan Claudiu, ca neîntemeiată. Înlocuieşte măsura preventivă a arestării preventive, prevăzută de art. 223 C. proc. pen., luată faţă de inculpaţii G. Cristian Floris, I. Dan Cristian, V. Severius Alexandru, A. Sever Tekin, Ş. Flavius Evelin Vasile şi Sîrbu Răzvan Claudiu, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, prevăzută de art. 218 C. proc. pen., pe o durată de 30 zile, începând cu data de 11.02.2014 şi până la data de 12.03.2014, inclusiv. Dispune punerea în libertate a inculpaţilor dacă nu sunt arestaţi în altă cauză, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, se arată pe portalul instanţelor de judecată, potrivi Replica de Constanţa.

Aceştia nu au voie să părăsească imobilul de domiciliu, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. De asemenea, ei trebuie să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să nu comunice cu persoana vătămată, cu coinculpaţii şi martorii din dosar, cu membrii de familie ai acestora. În caz contrar, se pot întoarce după gratii.

Vorbim despre scandalul sexual ce s-a iscat la Constanţa, la finele anului 2013, când cinci băieţi au fost acuzaţi că au drogat şi violat o minoră, de 15 ani, Roxana B., atât la domiciliul ei, cât şi acasă la unul dintre tineri. Ei ar fi filmat scenele fierbinţi, după care le-au postat pe internet, mama fetei dând peste imagini şi depunând reclamaţie. În dosar apare şi o a şasea persoană, acuzată de şantaj şi favorizarea infractorului. Au avut loc cercetări, după care percheziţii domiciliare, băieţii fiind reţinuţi şi apoi arestaţi. Însă, pe 29 ianuarie, magistraţii au decis ca ei să fie trimişi în judecată în stare de arest. Ca urmare a probatoriului administrat, s-a reţinut că, în lipsa consimţământului părţii vătămate, băieţii, şi ei minori, fie au întreţinut acte sexuale cu partea vătămată, în timp ce ceilalţi inculpaţi acordau acte de ajutor moral şi material constând în încurajarea faptei, în dezbrăcarea şi ulterior în spălarea părţii vătămate în cada din baia locuinţei, fie stăteau pe margine şi încurajau dezmăţul. Totodată, s-a reţinut că în aceeaşi noapte, au condus-o pe partea vătămată la locuinţa acesteia, în care au intrat fără acord, unde, profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa, au întreţinut acte sexuale cu partea vătămată, în timp ce ceilalţi inculpaţi minori, de asemenea, încurajau faptele.

Cei cinci minori sunt acuzaţi de viol, complicitate la viol, lipsire de libertate şi violare de domiciliu, scrie cugetliber.ro. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Răzvan Claudiu Sîrbu, un tânăr de 23 de ani, acuzat de şantaj. 

În rechizitoriul prin care au fost trimişi în judecată suspecţii, procurorii spun că, în noaptea de 14 spre 15 decembrie 2013, prima oprire a tinerilor a fost la locuinţa unuia dintre ei, Severius Alexandru V., unde minora Roxana B., care era într-o stare în care nu-şi putea exprima consimţământul, a fost violată de Dan Cristian I., Sever Tekin A., Flavius Evelin Vasile Ş. şi Severius Alexandru V., cu toţii dezbrăcând-o pe fată şi încurajându-se, unul pe celălalt, pentru comiterea faptelor ilegale. 

Mărturii incredibile în cazul elevei DROGATE şi VIOLATE de colegi la Constanţa. Totul a fost filmat

Ulterior, cu toţii au pornit spre locuinţa minorei, unde au intrat fără acordul acesteia şi unde, în lipsa consimţământului tinerei, Cristian Floris G. a întreţinut acte sexuale cu ea, în timp ce amicii îl încurajau.

„Totodată, s-a reţinut că ceilalţi inculpaţi i-au acordat acte de ajutor moral şi material, constând în încurajarea faptei, în dezbrăcarea şi ulterior în spălarea părţii vătămate în cada din baia locuinţei”, se mai precizează în actul parchetului. La rândul lui, Răzvan Claudiu Sîrbu este acuzat că, recomandându-se drept vărul lui Severius Alexandru V., i-a ameninţat pe Dan Cristian I. şi Cristian Floris G., pe o pagină de socializare, pentru ca aceştia să-şi asume vina comiterii faptelor şi să-l exonereze de răspundere pe Alexandru Severius V. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa. „Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au atras atenţia anchetatorii.

ŞOCANT: Elevă din Constanţa, îmbătată, drogată, filmată în timp ce făcea sex cu şase colegi la Balul Bobocilor