Liderii lumii au făcut trei scenarii pentru o Rusie fără Vladimir Putin. O conferinţă secretă despre „deputinizare” a avut loc în Lituania

O conferință secretă a avut loc în Lituania pentru a discuta drumul Rusiei după ce Vladimir Putin va pierde puterea, scrie cotidianul german Bild, în ediţia sa de vineri.

27 mai 2022, 21:09
Liderii lumii au făcut trei scenarii pentru o Rusie fără Vladimir Putin. O conferinţă secretă despre „deputinizare” a avut loc în Lituania

La summit-ul anti-Putin au participat aproximativ 70 de personalităţi – foști politicieni de seamă, experți, jurnaliști și activiști pentru drepturile omului, inclusiv ruși care trăiesc de mult timp în străinătate. Inclusiv corespondentul Bild a participat la evenimentul care a fost organizat de ministrul de externe lituanian, Gabrielius Landsbergis.

Putin a adus Putinismul în Rusia, așa cum Hitler a făcut nazismul acceptabil din punct de vedere social în Germania. De aceea Reich-ul Putin ar trebui tratat astăzi ca Reich-ul German din timpul războiului din 1939-1945. Germanii au fost asupriți de Hitler, așa cum rușii sunt asupriți Putin. Dar ambele națiuni le-au permis tiranilor lor să facă acest lucru”, a spus un participant din Sankt Petersburg.

Putin crede că rușii sunt superiori din punct de vedere etnic față de ucraineni, așa că are dreptul să le ia casele ucrainenilor și să le subjugă. Rusia trebuie să fie deputinizată cât mai curând posibil„, a spus un alt participant. „Lumea rusă este o ideologie rasistă, iar oamenii din Occident nu își dau seama de astea”, a spus, de asemenea, unul dintre vorbitorii de la summit.

Citeşte şi Vladimir Putin visează la „Eurasia Mare”. Liderul de la Kremlin şi-a prezentat strategia la un forum care se desfăşoară în Kîrgîzstan

Conferința a avut în vedere trei posibile scenarii de „de-putinizare”.

Primul scenariu: „Rusia va deveni o Ucraina mai mare”. Regimul lui Putin se prăbușește, Rusia organizează alegeri democratice și țara se dezvoltă. Rusia va deveni la fel de democratică ca și Ucraina, dar această opțiune este puțin probabilă.

Scenariul doi: va avea loc o lovitură de stat în Kremlin, iar generalii de armată și alte forțe de securitate îl vor răsturna pe Putin. Noul regim, potrivit participanților la conferință, va alege o politică externă mai puțin agresivă. „Orice schimbare reprezintă un pas înainte în situația actuală”, scrie Bild.

Scenariul trei: rușii vor începe să se revolte în masă, acest lucru va duce la război civil în Rusia și marea putere se va dezintegra în alte câteva republici. Participanții la conferință au numit această opțiune „îngrozitoare”. „Revolta de jos” va provoca lupte de stradă, iar soarta Rusiei va fi complet neclară. Acest lucru este periculos, având în vedere că armele nucleare nu pot fi lăsate să cadă în mâinile organizațiilor teroriste.

Citeşte şi „Vladimir Putin îşi va pierde puterea până anul viitor şi va ajunge la sanatoriu”. Fostul director al MI6 spune cum va fi îndepărtat de la Kremlin, fără o lovitură de stat