Lista ţărilor de unde dacă te întorci nu mai intri în izolare la domiciliu. Anunţul secretarului de stat în MAI Raed Arafat

RomaniaTV.net
06 07. 2020, 11:54

„Lista ţărilor care se vor deschide urmează să fie dată astăzi după-masă. Avem deja datele de la INSP, dar urmează să fie anunţată astăzi, după ce o adoptă Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă”, a anunţat Raed Arafat, într-o conferinţă la Guvern, după şedinţa în cadrul căreia a fost aprobată Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

Arafat a precizat că în ultima hotărâre a CNSU s-a schimbat criteriul privind ţările verzi.

„Avem acum un criteriu care vorbeşte de o cifră egală sau mai mică decât cifra din România în ultimele 14 zile a cazurilor noi la 100.000 de locuitori cumulativ. Noi, înainte, mergeam la 5 cazuri la un milion de persoane medie zilnică în ultimele 14 zile, acum vorbim şi am luat aici cifra pe care o foloseşte Uniunea Europeană, ca să fim cu o abordare uniformă cu restul UE”, a explicat Raed Arafat.