Klaus Iohannis, despre fondurile europene: Ar fi păcat să nu folosim aceşti bani care au fost alocaţi României pentru dezvoltare

Preşedintele Klaus Iohannis a atenţionat Guvernul marţi seară să se preocupe mai mult de absorbţia fondurilor europene, arătând că România dispune de fonduri europene în valoare de 31 de miliarde de euro, iar din aceşti bani până acum au fost folosiţi 4,9 miliarde de euro, adică 15,8 la sută.

RomaniaTV.net
22 mai 2018, 10:50
Klaus Iohannis, despre fondurile europene: Ar fi păcat să nu folosim aceşti bani care au fost alocaţi României pentru dezvoltare

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că pentru perioada 2014-2020, teoretic, România dispune de fonduri europene în valoare de 31 de miliarde de euro, iar din aceşti bani până acum au fost folosiţi 4,9 miliarde de euro, adică 15,8 la sută.

Şeful statului a spus că perioadele de finanţare sunt construite pe câte şapte ani, ceea ce înseamnă că s-a trecut de jumătatea perioadei şi din 31 de miliarde de euro nu au fost folosite nici măcar 5 miliarde de euro.

Iohannis a spus că are aceste date atât de pe site-ul Comisiei Europene, cât şi de la Guvern, însă ultima informare postată de Executiv pe site pe tema absorbţiei fondurilor europene a fost în 2 februarie.

„În dorinţa de a prezenta o informare exactă, am căutat cele mai noi date, atât de pe site-urile Guvernului, cât şi al Comisiei Europene. Ultima postare găsită pe vreun site al Guvernului României este din 2 februarie. Acum suntem la jumătatea anului. Nu stiu de ce Guvernul nu publică date la azi. Unii vor crede că se ascunde ceva, alţii că au avut altă treabă decât să informeze. Pe site-ul CE datele sunt la zi”, a afirmat Iohannis.

El a explicat că fondurile europene se compun din două categorii mari – fondurile de coeziune, care sunt folosite pentru dezvoltare, fondurile care sunt folosite pentru a co-finanţa agricultura şi fonduri mai mici, iar pentru coeziune România are la dispoziţie aproximativ 23 de miliarde de euro din cele 31 de miliarde de euro, bani care pot fi folosiţi pentru autostrăzi, spitale, reabilitarea sau realizarea unor reţele de apă, pentru a dezvolta România.

„Depinde de noi cum folosim aceşti bani şi cum putem proiectele în operă. Din 23 de miliarde de euro, cât putem folosi pentru dezvoltarea României, noi până acum am folosit 2,2 miliarde. Nici măcar o zecime. Şi suntem dincolo de jumătatea perioadei bugetate. Acum, cineva ar putea spune ‘nu face nimic, lucrăm mai intens şi vom folosi banii’. Asta ar însemna să existe proiecte. Dar aflăm că rata de contractare, adică proiecte depuse, acceptate, care pot intra la finanţare, avem doar pentru 40 la sută dintre aceşti bani. Deci nici măcar pentru jumatate. Este foarte târziu. Aceste proiecte trebuie elaborate cu sprijinul ministerelor, agenţiilor. În ansamblu, atenţionarea mea vine în următorul sens – Guvernul trebuie să se ocupe mai intens, mai multe pentru această chestiune. Sunt bani de care putem beneficia, care pot fi folosiţi pentru dezvoltarea României. Ar fi păcat să nu folosim aceşti bani care au fost alocaţi României pentru dezvoltare”, a mai spus preşedintele în declaraţia de presă susţinută la Palatul Cotroceni pe tema fondurilor UE şi a Pilonului II de pensii.

Klaus Iohannis, un nou atac la adresa Guvernului Dăncilă: Mai aveţi bani pentru salarii şi pensii până la sfârşitul anului