Locomotiva unui tren a luat foc într-o gară din Arad. Pasagerii au fost evacuaţi de urgenţă

30 06. 2017, 06:10

Incidentul a avut loc în Staţia CFR Căpruţa, din judeţul Arad, fiind afectat un tren regio care circula pe relaţia Arad-Simeria.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca, trenul se afla în mişcare, iar locomotiva a luat foc chiar când a ajuns în staţie.

Trenul era compus din trei vagoane şi două locomotive, una diesel şi una electrică, însă cea diesel era în funcţiune şi a luat foc în zona motorului.

„La faţa locului s-a deplasat un echipaj de intervenţie de la Bârzava. Până la sosirea unei echipe a CFR, care să oprească alimentarea cu energie electrică a liniei, s-a intervenit cu stingătoarele din dotare. Ulterior, după întreruperea curentului, pompierii au intervenit cu spumă. Incendiul se manifesta la motorul locomotivei”, a declarat Pleşca.

Pasagerii din tren au fost evacuaţi imediat, fără a exista răniţi, ei aşteptând în gară până când incendiul a fost stins, iar garnitura a fost repusă în circulaţie cu o altă locomotivă.

Pompierii urmează să stabilească de la ce a pornit incendiul.

Citeşte şi Maşină în flăcări în centrul Aradului