Lucrări în comisiile Senatului până la finalul sesiunii extraordinare

RomaniaTV.net
05 07. 2018, 08:45

„De luni, 9 iulie, până joi, 12 iulie, vor avea loc lucrări în comisiile permanente pentru avizarea unor proiecte de lege, propuneri legislative, documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor. Acelaşi program va fi şi pentru perioada 16 – 19 iulie”, a anunţat, în plen, Adrian Ţuţuianu, preşedintele de şedinţă.

În favoarea acestui program s-au exprimat 69 de senatori, unul s-a abţinut şi unul a fost împotrivă.

Senatul a fost convocat în sesiune extraordinară pentru perioada 3 – 19 iulie.