Lui Nadal i-a fost furat un ceas de 300.000 euro, la Paris

RomaniaTV.net
13 06. 2012, 13:31

Rafael Nadal a fost prădat chiar în timpul turneului de la Roland Garros, competiţie pe care duminică a câştigat-o pentru a şaptea oară. Lui i-a fost furat un ceas de lux, care îi fusese împrumutat cu ocazia Internaţionalelor de Tenis ale Franţei.

Părinţii lui Nadal au fost cei care au constatat, marţi dimineaţă, că acest ceas nu se mai află în camera din hotelul lor situat într-un cartier rezidenţial din Paris şi au depus plângere pentru furt. Poliţia a identificat hoţul ca fiind un barman al hotelului din Paris, el fiind prins datorită cartelei magnetice pe care a folosit-o pentru a intra în camera jucătorului.

Interpelat şi arestat marţi, hoţul a recunoscut fapta şi a i-a condus pe poliţişti la locul unde a ascuns ceasul, de-a lungul unei căi ferate în apropierea casei sale.

Rafael Nadal, locul 2 ATP, a câştigat, luni, pentru a şaptea oară în cariera sa, un record, turneul de la Roland Garros, după ce l-a învins cu scorul de 6-4, 6-3, 2-6, 7-5, pe Novak Djokovici, liderul ATP.