Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, este însărcinată

RomaniaTV.net
29 09. 2017, 12:14

Mădălina Pușcalău este căsătorită cu Emil Dobrovolschi, unul dintre cei mai titrați piloți ai Taromului și, în același timp, preferatul președintelui Iohannis atunci când călătorește cu avionul.

De altfel, Mădălina și Emil Dobrovolschi s-au cunoscut chiar la bordul aeronavei prezidențiale, pe când el era comandantul echipajului, iar ea, o jurnalistă care îl însoțea pe șeful statului într-o vizită oficială.

Cei doi s-au căsătorit civil la finele anului 2015, iar anul trecut au organizat o nuntă feerică, pe malul lacului Chitila, la care nu au lipsit, între altele, acrobațiile în aer ale unor escadrile la bordul cărora se aflau colegii lui Emil Dobrovolschi.

Mădălina Puşcalău Dobrovolschi a fost desemnată purtător de cuvânt al Administrației prezidențiale anul trecut, în septembrie.