Mădălina Pamfile, fosta iubită a lui Radu Mazăre, se căsătoreşte

RomaniaTV.net
30 07. 2015, 09:35

Mădălina Pamfile mai are puţin şi devine soţie cu acte în regulă. Într-o declaraţie recentă oferită celor de la SpyNews.ro, fosta iubită a lui Radu Mazăre a declarat că este cea mai fericită femeie şi că are mari emoţii pentru ziua cea mare, care se apropie cu paşi repezi.

Mai mult decât atât, Mădălina Pamfile a mai spus că nunta va avea loc peste un an sau doi şi că îşi doresc să devină părinţi cât mai curând. La petrecerea de după cununia civilă vor participa prietenii apropiaţi şi membrii familiei, deoarece petrecerea va fi una restransa.

Mădălina Pamfile iubeşte din nou! Cine este tânărul care a scăpat-o de dosarul de proxenetism FOTO

„M-a cerut în căsătorie, iar eu am spus „DA”. Sunt fericită, ce să mai aștept. Peste două săptămâni vom face pasul, vom merge la ofițerul stării civile și ne vom oficializa relația. Nu vom face și nuntă acum, probabil că o vom face peste un an sau doi, dar tot va fi o petrecere. Chiar acum suntem în discuții cu câteva restaurante pentru a stabili evenimentul de după căsătoria civilă. Căsătoria și petrecerea de după, la care vor lua parte câțiva aproapiați de-ai noștri va avea loc în București. Da, sigur că ne dorim un copil. Nu știu când va apărea, peste un an, doi, dar va exista cu siguranță”, a declarat Mădălina Pamfile.

Citeşte şi  Una dintre cele mai dorite femei din România se mărită. Iubitul a cerut-o de soţie după câteva luni