MAE român, avertizare de călătorie, se anunţă furtuni puternice în aceste ţări

14 09. 2018, 18:22

Potrivit MAE, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, în perioada 16-17 septembrie 2018, în regiunile Hong Kong şi Macao, sunt prognozate vânturi puternice, cu viteze cuprinse între 230 km/h – 285 km/h şi daune în zonele afectate, întreruperea alimentării cu apă curentă şi energie electrică pentru perioade de timp încă nedeterminate.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Hong Kong: +85225233817, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Consulatului General al României la Hong Kong: +85296137370.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://www.hko.gov.hk/wxinfo/currwx/tc_gis_e.htm (Centrul de Meteorologie din Hong Kong), hongkong.mae.ro, www.hko.gov.hk, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe îi atenţionează cu privire la acest taifun şi pe românii care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Socialistă Vietnam.

În conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, în perioada 14-18 septembrie 2018, în regiunile din Nord-Centru-Nord din R.S. Vietnam, sunt prognozate vânturi puternice, cu viteze cuprinse între 176 km/h – 220 km/h şi daune în zonele afectate, întreruperea alimentării cu apă curentă şi energie electrică, pentru perioade de timp încă nedeterminate.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Republica Socialistă Vietnam: +842438452014, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României la Hanoi: +841628509700.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet
http://www.nchmf.gov.vn/Web/en-US/104/102/11551/Default.aspx (Centrul Naţional de Prognoză Hidrometeorologică din Vietnam), http://hanoi.mae.ro, http://chinhphu.vn/portal/page/portal/English, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.