Mai mulţi bani de la stat pentru angajaţii din primării. În ce condiţii îi pot obţine

27 05. 2022, 16:36

Mai mulţi bani de la stat pentru angajaţii din primării. Coaliţia de guvernare vrea să stimuleze angajarea în cadrul primăriilor din localitățile izolate și nu numai. Astfel,  parlamentari de la PSD – PNL – UDMR au propus, printr-un proiect de lege înregistrat miercuri la Senat pentru dezbatere, ca funcționarii publici din primăriile și consiliile locale din mediul rural să poată beneficia de decontarea cheltuielilor cu naveta între localitatea în care locuiesc și cea în care lucrează, potrivit avocatnet.ro.

Citeşte şi: Salarii majorate de la 1 iulie 2022. Ordonanţa a intrat pe circuit în Guvern

Concret, proiectul stabilește, “pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul propriu al primării şi consilii locale din mediul rural, din instituţiile şi serviciile publice de interes local din subordinea acestora, posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care angajaţii îşi au domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora”.

Decizia privind decontarea transportului angajaților din administrațiile locale din mediul rural se va stabili printr-o hotărâre a consiliului local.

Citeşte şi: Spor de 85% la salariu. Cine sunt bugetarii care aproape îşi dublează veniturile

Suma pe care angajaţii primăriilor ar urma să o primească va fi stabilită de primari, după ce Guvernul va stabili clar modul în care se va face decontarea.

22b329FG