Marcel Ciolacu îşi doreşte alianţă cu Băsescu: „Depun moţiune şi, cu voturile PMP, trece”

RomaniaTV.net
05 10. 2020, 18:31

Declaraţia lui Ciolacu vine în contextul în care fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care cere măsuri dure pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, mergând chiar până la lockdown.

Preşedintele PSD spune că social-democrații ar depune imediat o nouă moțiune de cenzură pentru schimbarea Guvernului, dacă PMP nu-i mai susține pe liberali.

„Dacă vor să îi penalizeze, să mă anunţe, că depun imediat moţiunea de cenzură şi, cu voturile PMP, trece”, a declarat liderul PSD. Șeful PSD a precizat că oferta este valabilă şi pentru UDMR și USR.

„Depunem, dacă trece. Ce, eu sunt măscăriciul de serviciu, să depun în fiecare zi moţiune de cenzură?”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Citeşte şi: Băsescu cere lockdown: În goana după popularitate şi voturi, Iohannis şi Orban sacrifică un popor. Sistemul sanitar se află la limită