Marius Obreja, PNL: USL se confruntă cu cea mai gravă criză de până acum

RomaniaTV.net
13 02. 2014, 15:44

Obreja a declarat joi că, deşi în interiorul USL au mai existat momente tensionate, niciodată până acum nu a simţit pericolul real al destrămării alianţei.

‘Au mai fost crize în USL, dar de când s-a înfiinţat, nu am simţit niciodată mai apropiată posibilitatea destrămării Uniunii. Părerea mea este că soluţia e în mâna celor doi lideri care au construit USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, nu la Constantin sau la Oprea şi nici la organizaţiile din teritoriu. USL nu s-a format de jos în sus, ci de cei doi lideri politici, iar decizia e în mâna lor’, a spus Marius Obreja.

Pe de altă parte, acesta a afirmat că ar fi necesar să se opereze modificări la protocolul alianţei, pentru că, în timp, au apărut situaţii noi, care trebuie reglementate.

‘Protocolul a fost bun pentru la un anumit moment dat. Ar trebui să ne aşezăm la masă, să discutăm pe rând problemele şi să facem nişte anexe care să completeze protocolul (…) PNL s-a ţinut de cuvânt, a respectat protocolul, s-a achitat în permanenţă de promisiuni, PSD are toţi sacii în căruţă (…), prin urmare, indiferent din ce motive s-ar rupe USL, asta ar însemna că PSD nu s-a ţinut de cuvânt, pentru că a promis ca va sprijini candidatul nostru la preşedinţie’, a mai spus Marius Obreja.