Mărturiile ZGUDUITOARE din mijlocul ARŞILOR de la Colectiv. Medic: „Miroseam şi tuşeam fum” VIDEO

RomaniaTV.net
01 11. 2015, 17:39

Ina Petrescu este din nou în Spitalul Universitar, după câteva ore de odihnă. S-a întors în mijlocul răniţilor care au nevoie de priceperea sa şi este pregătită de tot ce e omeneşte posibil pentru a le alina suferinţele.

„Suntem in acelasi ritm de cand au venit pacientii. In primele secunde am simtit iadul, am simtit ca suntem mici cu totii si am inceput trierea. I-am trimis la opratie, cei minori au fost trimisi pe sectie, si ne-am apucat sa operam. De atunci continuam ingrijirea pacientilor, azi i-am pansat reevaluat si suntem alaturi de ei integral. Cei care sunt constienti simt ca suntem alaturi de ei si se simt in siguranta”, povesteşte Ina Petrescu.

Medicul spune că aceşti tineri au amintiri despre cele întâmplate: „Au dat proba lor de viata si maturitate. Cei care au arsuri minore sau medii s-au maturizat peste noapte si din tineri care nu aveau griji au devenit oameni extraordinari si vor fi foarte responsabili”.

Ina Petrescu va duce cu ea nu doar amintirea celor văzute, ci şi pe cea a smogului şi a funinginii pe care le-a inhalat. „Miroseam si tuseam fum”, spune medicul.

„Am simtit ca multi aomeni sunt cu noi si vor sa ne ajute le multumim, gandurile bune conteaza cei cu arsuri grave au nevoie de ganduri bune si rugaciunile celor care o fac cu tot sufletul. Este nevoie de ajutor divin”, a mai spus Ina Petrescu.