Măşti GRATUITE pentru pensionari! Categoriile de persoane care vor primi un set de 30 de măşti de protecţie. Iohannis a promulgat legea

Publicat: Joi, 23 Iulie 2020 16:32 // Actualizat: Joi, 23 Iulie 2020 16:32 // Sursa: romaniatv.net

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care prevede că anumite categorii de persoane vor primi gratuit cu set de 30 de măşti de protecţie în fiecare lună.

Actul normativ prevede că măştile vor fi achiziţionate de către Ministerul Sănătăţii, prin Unifarm SA, pentru protecţia împotriva COVID-19. 

Cine va primi 30 de măşti gratuite

Potrivit legii, se acordă gratuit un set de 30 de măşti de protecţie, lunar, pentru:

  • persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;
  • persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei;
  • pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 1.000 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009;
  • persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

CORONAVIRUS 23 iulie România. 1.112 cazuri noi COVID-19 în ultimele 24 de ore şi 25 de morţi

Legea prevede că, în vederea asigurării protecţiei cetăţenilor de pe teritoriul României în actualul context epidemiologic determinat de răspândirea noului coronavirus, Ministerul Sănătăţii achiziţionează, prin Compania Naţională Unifarm SA, măştile de protecţie, conform standardelor europene în vigoare, preponderent de la producători interni, conform Agerpres.

Fondurile necesare pentru achiziţionarea şi distribuirea măştilor de protecţie către populaţie se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prevede legea.

Potrivit actului normativ, autorităţile publice locale au obligaţia să întocmească liste nominale cu persoanele beneficiare şi să le transmită Direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în vederea stabilirii necesarului de repartizat. Distribuirea măştilor de protecţie se realizează de către Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, către autorităţile publice locale. Autorităţile publice locale asigură distribuirea măştilor de protecţie, în mod gratuit, către fiecare beneficiar.

"Prevederile prezentei legi se aplică până la încheierea pandemiei de coronavirus COVID-19, declarată oficial de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii", mai prevede actul normativ.

Cele mai bune şi cele mai proaste măşti în funcţie de nivelul de protecţie

loading...
Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
măşti gratuite Ministerul Sănătăţii
Loading...
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
HUFF.RO
Scrisoarea elevului Ștefan către învățătoare a devenit virală pe internet astăzi. Ce i-a cerut elevul învățătoarei a lăsat-o fără cuvinte
Scrisoarea elevului Ștefan către învățătoare a devenit...
HUFF.RO
1
EUR
4.8590
RON
22 Sep
noapte 13 °
zi 28 °
Ultimele joburi adaugate
24 H