Miting PSD la Iaşi, în ziua Summitului UE de la Sibiu. Dragnea: Băsescu şi Iohannis au mânat acest popor spre ură şi dezbinare

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, joi, la mitingul PSD de la Iaşi, că Traian Băsescu şi Klaus Iohannis "au mânat acest popor spre ură şi dezbinare". "Să-i i spunem lui Iohannis că patria înseamnă pace, nu război, patriotismul înseamnă conştiinţă, nu case obţinute fraudulos", a mai spus şeful PSD. Tot la Iaşi, câteva mii de persoane au protestat contra PSD şi Liviu Dragnea. Protestatarii au adus şi pancarte cu mesaje precum "PSD, ciuma roşie", "Slugilor" şi "Afară din Iaşi".

RomaniaTV.net
09 mai 2019, 05:21

UPDATE: Reprezentanţii ISU Iaşi informează că la mitingul organizat de PSD în Piaţa Unirii din Iaşi 15 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, cinci dintre acestea fiind transportate la spital.

Şeful ISU Iaşi, colonelul Viorel Molocea, a declarat că persoanele care au fost transportate la spital se aflau în stare de sevraj, etilism sau au făcut criză de epilepsie. De asemenea, personalul medical al SMURD şi Ambulanţei au acordat îngrijiri medicale unor persoane cărora li s-a făcut rău din cauza slabei alimentaţii.

Potrivit sursei citate, o altă persoană a suferit un atac de panică.

Manifestarea, care s-a dorit a fi o celebrare a Zilei Europei de membrii PSD şi conducerea centrală a partidului, nu a fost lipsită de incidente, însă niciunul dintre acestea nu a fost grav. Imediat după discursul liderului PSD, Liviu Dragnea, susţinătorii PSD au început să părăsească Piaţa Unirii.

Jandarmii au fost nevoiţi să pună două rânduri de garduri între participanţii la mitingul PSD din Piaţa Unirii şi protestatari, distanţa dintre aceştia fiind de aproximativ 100 de metri. Grupurile de susţinători au fost huiduite de contramanifestanţi când intrau în Piaţa Unirii, la un moment dat aceştia fluturând bancnote de 1 leu în timp ce le strigau „ruşine să vă fie”.

Timp de peste patru ore cât s-a desfăşurat mitingul social-democraţilor, protestatarii au huiduit şi au scandat lozinci împotriva lui Liviu Dragnea şi PSD. Din rândurile acestora au fost aruncate câteva petarde.

După ce susţinătorii PSD au plecat spre mijloacele de transport cu care au ajuns la Iaşi, Piaţa Unirii a rămas plină de gunoaie, pancarde şi steaguri. Imediat după plecarea social-democraţilor, piaţa a fost ocupată de contramanifestanţi. Prin zgomotul asurzitor de vuvuzele, aceştia au scandat iar lozinci antiguvernamentale, împotriva PSD şi liderului acestuia. După aproximativ o jumătate de oră aceştia au plecat în marş spre Palatul Culturii, un alt simbol al Iaşiului.

UPDATE: Mihai Chirica arata ce a rămas după mitingul PSD


UPDATE: Liviu Dragnea a declarat joi, la mitingul PSD de la Iaşi, că Traian Băsescu şi Klaus Iohannis „au mânat acest popor spre ură şi dezbinare”. 

„E nevoie de patriotism. România are nevoie mai mult ca oricând de ce a pierdut în timpul regimurilor Băsescu şi Iohannis. Avem nevoie de patripoţi şi de o patrie pentru că ţara noastră a uitat să mai fie o patrie. Acest popor a fost îndemnat spre ură şi dezbinare. I-au făcut pe români să creadă că sun de două feluri. Am să o spun aici. Românii nu sunt de feluri, unii buni, alţii răi, aşa cum susţine Iohannis. Nimeni nu are dreptul să îi împartă în tabere”, a declarat Liviu Dragnea, la Iaşi.

„Nimeni nu are dreptul să îi împartă, să îi învrăjbească. Ei nu înţeleg că românii sunt toţi egali, toţi români, românii sunt suverani. Aveţi cu toţii dreptul la un viitor comun – moldoveni, oltenii, dobrogenii, maramureşeni, etc. Asta e prima lecţie de patriotism pe care vreau să i-o dăm lui Iohannis. Să îi spunem că naţiunea înseamnă solidaritate şi nu ură. Să îi spunem că patriotismul înseamnă conştiinţă şi nu case dobândite fraudulos. Să îi spunem că România înseamnă acasă şi interese străine”, a mai spus Dragnea.

UPDATE: Rovana Plumb a declarat, în discursul susţinut la mitingul PSD de la Iaşi, că România are cel mai bun program de guvernare din ultimii 20 de ani, care reduce decalajele de dezvoltare şi acest lucru se întâmplă deoarece preşedinte social-democraţilor Liviu Dragnea este un lider cu viziune, care îşi iubeşte ţara.

Plumb a mai afirmat că PNL şi USR vor să desfiinţeze salariul minim, dar că PSD nu îi va lăsa să facă acest lucru.

„PNL, USR vor să desfiinţeze salariul minim. Am primit când eram ministru al Muncii o scrisoare de la cei care astăzi sunt consilieri ai lui Iohannis şi ai PNL-ului, ai lui Orban, prin care mi-au spus că o creştere a salariului minim nu este altceva decât o măsură antieconomică şi antisocială. Nu îi vom lăsa indiferent câte blocaje ne vor face şi vom creşte în continuare salariile”, a spus Rovana Plumb.

Ea a mai spus că europarlamentarii PSD nu vor vota împotriva propriei ţări aşa cum au făcut-o europarlamentarii liberali.

„Echipa de europarlamentari este o echipă de oameni care îşi iubesc ţara. PNL-iştii şi USR-iştii au fost singurii euro parlamentari care au votat împotriva propriei lor ţări. Niciodată echipa noastră a PSD-ului nu va face lucrul acesta”, a mai declarat Rovana Plumb.


UPDATE: PSD organizează joi un miting la Iaşi în ziua Summitului UE de la Sibiu. Liviu Dragnea a ajuns in Piata Unirii din Iaşi unde a facut si o ”baie de multime”. Alaturi de Liviu Dragnea mai sunt prezenti Codrin Stefanescu, secretarul general PSD, Ionel Arsene, presedintele CJ Neamt, Lia Olguta Vasilescu, Rovana Plumb, Marius Budăi, Carmen Avram, candidat la europarlamentare.

Conform bzi.ro, 25.000 de oameni sunt prezenti la mitingul PSD de la Iaşi.

Mitingul este programat să dureze până la ora 19.00, în condiţiile în care discursurile lui Liviu Dragnea şi ale liderilor PSD sunt aşteptate la ora 17.00. În intervalul orar 15.00 – 17.00 vor avea loc momente artistice.

Liviu Dragnea va fi prezent la Iaşi, însă nu şi premierul Viorica Dăncilă, deşi agenda premierului de pe site-ul guvernului este goală pentru ziua de joi.

Presa locală a scris că PSD a mobilizat instituţiile publice din Moldova pentru a duce oameni în număr cât mai mare la miting.

Pe reţelele de socializare sunt anunţate proteste anti-Dragnea, concomitent cu evenimentul PSD din Piaţa Unirii. Până miercuri după-amiază, peste 9.000 de persoane au anunţat că vor veni în Piaţa Unirii pentru a protesta împotriva liderului PSD, potrivit News.ro.

Liderul filialei municipale a PNL Iaşi, deputatul Marius Bodea, a spus miercuri, într-o conferinţă de presă, că PSD ar trebui să renunţe la mitingul regional de joi, după ce Dragnea a fost huiduit pe 20 aprilie când a venit la Iaşi la conferinţa judeţeană PSD.

„Solicit ferm conducerii centrale a PSD, conducerii locale a PSD să renunţe la acest miting organizat la Iaşi, într-o zi lucrătoare, când un oraş întreg va fi paralizat, la care se adaugă fondul unei iritări profunde a celor de aici. Există o iritare evidentă în oraş şi sunt elemente care să ducă la escaladarea situaţiei. Nu există nicio altă miză a PSD decât sfidarea ieşenilor şi răzbunarea pentru ce s-a întâmplat la Iaşi pe 20 aprilie, când dictatorul de carton al României a fugit cu duba cu geamuri fumurii şi sonorul muzical dat la maxim să nu se audă huiduielile”, a precizat liderul filialei municipale PNL Iaşi, Marius Bodea.

La rândul său, şeful filialei judeţene PNL Iaşi, deputatul Costel Alexe, a spus că PNL nu este implicat în organizarea protestelor anti-Dragnea de joi şi că liberalii nu participă sub nicio formă la evenimentul PSD.

Asociaţiile civice „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” şi „Împreună pentru A8″ i-au cerut marţi lui Liviu Dragnea, într-o scrisoare deschisă, să renunţe la mitingul PSD din 9 mai de la Iaşi, motivând că organizarea unei acţiuni de partid de Ziua Europei aduce deservicii imaginii oraşului.

Cele două asociaţii civice subliniază că, pe 9 mai, la Sibiu are loc un eveniment european major la care vor participa lideri din toate cele 27 de state membre ale UE, astfel că organizarea unui mare miting PSD la Iaşi este inoportună.
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat miercuri, referindu-se la mitingul social-democraţilor de la Iaşi de joi, că PSD este ca „un căţel în călduri” care vrea să-şi marcheze teritoriile pe care le-a pierdut, dar că nu va permite ca Iaşiul să devină pe 9 mai Bucureştiul din 10 august.

Totodată, edilul ieşean a spus că întreg centrul Iaşiului va fi „ultrasupravegheat” video şi că „Iaşiul nu va deveni pe 9 mai Bucureştiul din 10 august”.

„Avem câteva informaţii, mai mult sau mai puţin verificate în momentul de faţă, dar vor fi verificate pe parcurs şi eu aş vrea să aduc la cunoştinţă faptul că Iaşiul pe 9 Mai nu va deveni Bucureştiul din 10 August, din mai multe considerente. Nu vom mai sta cu mâinile încrucişate să vedem cum nişte bande de descreieraţi intră în mulţime şi tulbură ordinea. Astea sunt mişcări de tip bolşevic, le-am mai reţinut şi eu de prin perioada interbelică cum manifestările făcute de bolşevici se contramanifestau din interior, vrând să-şi creeze tulburări ca şi cum adversarul nu-i lasă. Nu, noi nu-i vom provoca cu nimic. Dacă vor să se bată între ei, pot să o facă, dar în afara Iaşiului”, a spus primarul Mihai Chirica.

El a adăugat că întreg centrul oraşului, unde joi este programat mitingul PSD, „va fi ultrasupravegheat video, iar toată înregistrarea va fi la Primăria Iaşi, aviz celor care au nevoie de aceste înregistrări”. „Sigur, nu e o formă de ameninţare, nu rămâne nimeni nepedepsit care vrea să facă dezordine. Înţeleg că PSDragnea este ca un căţel în călduri acum, care vrea să-şi marcheze teritoriile pe care le-a pierdut, dar nu va rămâne aşa, nu va putea marca nimic aici”, a spus primarul Iaşiului.

Mihai Chirica a mai afirmat că nu-i poate cere lui Dragnea să lanseze cărţi la Iaşi, însă „decenţă îi putem cere”.

„Nu poţi ameninţa cu contramanifestaţii, cum face Dragnea. Să spui că avem şi noi activişti nervoşi care vin şi vor face o contramanifestaţie sâmbătă (când este programat la Iaşi un miting PNL – n.r.), după modelul mineriadelor din anii 1990, mi se pare mai mult decât o provocare. Este un atac împotriva legii şi o încercare de a stârni”, a declarat Mihai Chirica.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a avertizat, marţi, pe liberali că i-ar putea lăsa pe oamenii din partidul său, „care sunt foarte nervoşi” să facă o contramanifestaţie în ziua mitingului PNL de la Iaşi, la care este invitat şi preşedintele Klaus Iohannis.