Merkel vrea din nou să aducă refugiaţi în Europa

29 03. 2019, 20:42

Merkel, care a primit acest premiu în 2018, dar a fost intens criticată pe plan intern pentru rolul său în criza migranţilor din 2015, a evocat vineri contribuţia majoră a Iordaniei la reglementarea problemei refugiaţilor, amintind că această ţară a primit pe teritoriul său nu doar un mare număr de refugiaţi palestinieni, ci şi peste 670.000 de sirieni, în ultimii ani, informează stiripesurse.ro.

„Dacă facem o comparaţie cu dimensiunea Germaniei, ar însemna să acceptăm circa 5,7 milioane de oameni, iar în Italia, de pildă, peste 4 milioane”, a menţionat cancelarul german.

În fapt, Germania a acceptat puţin peste 1 milion de refugiaţi în perioada de vârf a crizei, 2015-2016. „Noi, europenii, am face bine să avem în vedere aceste dimensiuni”, a adăugat Merkel.