Mesajul oficial al lui Putin, după ultimul test nuclear al Coreei de Nord. Soluţia propusă de liderul de la Kremlin

RomaniaTV.net
04 09. 2017, 18:17

Preşedinţii Rusiei şi Coreei de Sud au condamnat acţiunile regimului de la Phenian, însă Rusia a subliniat că această situaţie poate fi soluţionată doar prin larga utilizare a mijloacelor politice şi diplomatice

Cei doi lideri au transmis că acţiunile „încalcă în mod flagrant rezoluţiile Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, subminând eforturile globale de non-proliferare şi constituie o ameninţare la adresa păcii şi securităţii în regiune”, a transmis serviciul de presă al Kremlinului.

„Partea rusă a subliniat din nou că această situaţie extrem de complicată poate fi soluţionată doar prin reluarea discuţiilor şi prin larga utilizare a mijloacelor politice şi diplomatice”, a mai precizat Kremlinul.

Coreea de Nord a anunţat, duminică, faptul că a testat cu succes o bombă cu hidrogen, iar aceasta poate fi instalată pe o rachetă balistică intercontinentală, reprezentând cel mai mare test nuclear efectuat vreodată de către regimul de la Phenian.