Metrorex are un nou director general, numit interimar pentru patru luni

03 11. 2017, 17:29

„În ședința din 3 noiembrie 2017, Consiliul de Administrație al Metrorex a aprobat depunerea mandatului domnului Marin Aldea și revenirea acestuia pe funcția de director Strategie Planificare Resurse în cadrul Metrorex. De asemenea, Consiliul de Administrație al Metrorex a decis, cu unanimitate de voturi, ca domnul Ion Constantinescu să fie numit director interimar pe o perioadă de patru luni cu posibilitatea de prelungire, așa cum prevede legea”, au precizat sursele citate.

Ion Constantinescu ocupa în prezent funcția de director Strategie Planificare Resurse în Metrorex.

Citeşte şi Ministrul Transporturilor: La metrou sunt foarte multe lucruri în neregulă. Verificăm dacă lucrările de întreţinere au loc în realitate

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a anunțat vineri dimineața că i-a demis pe directorul general al Metrorex, Marin Aldea, și pe directorul de exploatare al societății, Liviu Daniel Dinu, decizia fiind luată după ce circulația metroului a fost blocată pe tronsonul Izvor-Politehnica-Grozăvești din cauza unui jgheab de scurgere a infiltrațiilor care a căzut din plafon și a produs un scurt circuit.

De asemenea, ministrul a dispus și „o anchetă severă la metrou”.

Citeşte şi Ministrul Transporturilor anunţă demiterea directorilor Metrorex după incidentul de la metrou. Legea nu îi permite