Mihai Mincu, ginerele lui Gigi Becali, prins drogat la volan. Ce pedeapsă riscă soţul Theodorei

Mihai Theodor Mincu, ginerele lui Gigi Becali, are, din nou, probleme cu Poliția, de data aceasta fiind oprit de poliţia rutieră şi testat pentru substanţe psihoactive, rezultatul fiind unul pozitiv.

01 feb. 2023, 10:02
Mihai Mincu, ginerele lui Gigi Becali, prins drogat la volan. Ce pedeapsă riscă soţul Theodorei

Dosarul a fost, deja, trimis la Parchet și, în cazul în care va fi găsit vinovat, Mihai Theodor Mincu riscă până la cinci ani de închisoare. Ar fi o grea lovitură în familia Becali, fiind arhicunoscut faptul că patronul FCSB-ului este total împotriva consumului de substanțe interzise.

Nu este pentru prima dată când Mihai Theodor Mincu are probleme cu Brigada de la Rutieră. În luna martie a anului trecut acesta a ieșit, totuși, victorios în procesul cu Poliția. Nemulțumit că a fost amendat, acesta a făcut plângere contravențională. Magistrații i-au admis solicitarea, astfel că a fost anulat procesul verbal prin care afaceristul era sancționat cu o amendă de 1.305 lei și i se suspenda, timp de trei luni, dreptul de a conduce, potrivit Cancan.

Mihai Mincu

Nu este singura dată când ginerele lui Gigi Becali a ajuns în instanţă, ela mai având în trecut probleme din cele mai diverse cu legea.

Citeşte şi: Cum se menține în formă Monica Bîrlădeanu. Actrița a dezvăluit secretul siluetei: „Acesta distruge cel mai repede pielea”

Spre exemplu, pe 1 martie 2019, a fost dat în judecată de branduri celebre la nivel internațional, pentru contrafacere de mărfuri.

A fost acuzat că a pus în circulație produse care purtau mărci identice sau similare cu unele deja existente, aducând prejudicii titularilor mărcii înregistrate. În proces, Luxottica Group S.P.A., Christian Dior Couture și Chanel s-au constituit ca părți civile, în timp ce Cartier International AG, prin ZMP Property SRL, parte vătămată.

Citeşte şi: Ce spune Laszlo Sepsi despre Adrian Mutu, actualul soț al fostei sale iubite, Sandra Bachici