Premierul Mihai Tudose şi Liviu Dragnea, întâlnire la restaurant. Ce au discutat cei doi

05 09. 2017, 11:35

„Premierul şi vicepremierul m-au invitat la masă, la prânz. Am acceptat. Mi-o asum şi pe asta. Am mâncat, am băut un Pepsi şi am plecat”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la ieşirea din reustaurantul în care au avut loc întâlnirea cu premierul Tudose.

Dragnea a mai afirmat că tot astăzi se va întâlni şi cu preşedintele UDMR „nu l-a restaurantul asta”, ci în Parlament, la ora 17.

Întâlnirea premierului Mihai Tudose cu şeful PSD, Liviu Dragnea, a avut loc în contextul discuţiilor pe care şeful Executivului le-a avut în cursul dimineţii cu reprezentanţii Băncii Mondiale în România şi cu cei ai Fondului Monetar Internaţional (FMI). Tudose a declarat că i-a invitat la Ministerul de Finanţe pentru a vedea „cifrele exacte” referitor la starea economică a ţării. Tudose a precizat că reprezentanţii FMI urmează să realizeze luna viitoare previziunea de sfârşit de an „pe partea financiară” a României şi, pentru a nu greşi, le-a oferit „suportul cifrelor oficiale”.

De asemenea, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, consideră că este un demers corect și cinstit întâlnirea pe care premierul Mihai Tudose a avut-o, marți, la Guvern, cu reprezentanți ai Fondului Monetar Internațional (FMI).

„Este foarte bine că i-a invitat la o discuție pe cei de la FMI pentru că e un demers corect și cinstit al Guvernului de a avea o întâlnire cu FMI, să le pună la dispoziție datele corecte, pentru că se tot întinde această horă de specialiști care spun că nu avem bani, că o să depășim deficitul, ba că o să avem o creștere economică mai mică. Să sperăm că cei de la FMI au înțeles”, a declarat Dragnea la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă se pune problema unui eventual împrumut de la FMI, Dragnea a spus că „nu sunt motive pentru care Romania să contracteze un nou împrumut”.