Ministerul Finanţelor: Eliminăm impozitul pe dividende, reducem contribuţiile sociale şi scădem impozitul pe venit de la 16% la 10%

RomaniaTV.net
16 02. 2017, 07:01

„Reducerea TVA la 18% din 2018 (faţă de 19% în prezent- n.red.) este o măsură prevăzută în programul de guvernare şi cu siguranţă se va realiza, fără să existe creşteri ale altor taxe. Vom reduce cota pe dividende la 0%, faţă de nivelul actual de 5% şi vor fi reduceri şi în domeniul contribuţiilor de asigurări sociale. Impozitul pe dividende 0 va revigora piaţa bursieră şi ne va face mai atractivi, astfel încât să aducem mai mulţi investitori în România. Impozitul pe venituri se va reduce de la 16 la 10%, aceasta fiind o altă măsură care se intenţionează a fi luată pentru  stimula şi mai mult mediul economic, fără a genera creşteri de taxe pe alte părţi. TVA 0 la locuinţe este o altă măsură trecută în programul de guvernare, care se va introduce. De asemenea, se ia în calcul reducerea impozitului pe veniturile persoanelor fizice de la 16% la 10%”, a spus Ionuţ Mişa, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, în cadrul unui eveniment pe teme de fiscalitate organizat de firma de audit şi consultanţă fiscală PwC România.