Anca Dragu: Cazurile de evaziune fiscală de până la 50.000 de lei nu vor mai fi sancţionate penal, dacă se recuperează prejudiciul

Ministrul de Finanţe, Anca Dragu, a declarat că Guvernul a discutat miercuri, în primă lectură, un proiect de modificare a Legii evaziunii fiscale, astfel încât dosarele penale deschise în cazurile de evaziune estimate la cel mult 50.000 de lei pot fi închise în cazul în care vinovatul plăteşte suma şi penalităţile până la primul termen de judecată.

23 nov. 2016, 15:42
Anca Dragu: Cazurile de evaziune fiscală de până la 50.000 de lei nu vor mai fi sancţionate penal, dacă se recuperează prejudiciul

„Proiectul de lege a fost astazi in sedinta de Guvern, intr-o prima lectura, cu propunerile pe care le-am formulat impreuna cu Ministerul Justitiei. Aceste modificari vizeaza in primul rand corelarea unor prevederi din legea evaziunii fiscale cu Codul penal si Codul de procedura penala si Codul de procedura fiscala. De asemenea, mai este o modificare de reincriminare a stopajului retinerii la sursa a unor taxe si impozite si nevirarii acestuia. Propunem pentru o eficientizare a luptei cu evaziunea fiscala, ca pentru sume foarte mici (noi am propus 50.000 de lei), daca ele sunt recuperate integral pana la primul termen de judecata, atunci dosarul se inchide. Actiunea penala incepe, ANAF trimite catre Parchete aceste dosare. Daca pana la primul termen de judecata, persoana care este acuzata de evaziune fiscala de pana la 50.000 de lei plateste suma cu toate penalitatile, atunci dosarul se inchide.

Ceea ce am constatat in practica este ca peste 50% din dosare au ca prejudiciu sume foarte mici, cam 1% din total prejudiciilor. Asta inseamna o ineficienta foarte mare pentru toate institutiile care trebuie sa combata evaziunea. Un prejudiciu de 50.000 de lei presupune plata unor salarii, cheltuieli de functionare a acestor institutii cu mai mult de 50.000 de lei. Este vorba despre efort si efect”, a declarat ministrul Anca Dragu. 

Ministrul de Finanţe a mai precizat că dacă prejudiciul este mai mare de 50.000 de lei, atunci se aplică prevederile Codului penal si ale Codului de procedură penală.

CITEŞTE ŞI: Guvernul a adoptat a doua rectificare bugetară din 2016. Câţi bani primesc ministerele şi unde ajung sumele alocate