Ministrul olandez responsabil cu combatarea epidemiei a demisionat, la o zi după ce a leşinat în parlament

Ministrul olandez al Sănătăţii, responsabil cu combaterea epidemiei de coronavirus, Bruno Bruins, a demisionat joi, la o zi după ce a leşinat în timpul unei dezbateri în parlament cu privire la criza actuală, potrivit Agerpres.

RomaniaTV.net
19 mart. 2020, 17:01
Ministrul olandez responsabil cu combatarea epidemiei a demisionat, la o zi după ce a leşinat în parlament

Bruins, în vârstă de 56 de ani, a căzut în spatele pupitrului de la care răspundea întrebărilor, fiind apoi ajutat să se ridice de alţi miniştri, în timpul unei dezbateri în Parlament referitoare la coronavirus.

Citeşte şi: IMAGINI ŞOCANTE Ministrul Sănătăţii din Olanda S-A PRĂBUŞIT în Parlament, în timpul unei dezbateri despre coronavirus VIDEO

Bruins era cel mai important responsabil din domeniul sănătăţii în Olanda, ţară unde miercuri a crescut cu 346 numărul cazurilor confirmate de infectare cu coronavirus, ajungând la 2.051, iar cel al deceselor a atins 58, conform Institutului Naţional de Sănătate (RIVM).