Mitingul USL, pe ritmuri AC/DC şi cu scandări „Jos Băsescu” VIDEO

RomaniaTV.net
07 04. 2012, 11:35

După melodia AC/DC şi intonarea imnului naţional, participanţii la miting au scandat „Jos Băsescu”. Unii dintre ei au afişat şi pancarte cu mesaje împotriva şefului statului, cum ar fi „Băse, du-te cu şalupa! Îţi urăm vânturi din pupa”.

De la tribuna Congresului USL, preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus că Opoziţia este pregătită să-l dea jos pe Traian Băsescu.

Dacă Băsescu nu demisionează, îl dăm noi jos. Crin trebuie să fie pregătit pentru a arăta că România poate să fie condusă altfel, a spus Ponta, în timp ce în sală se striga „Jos Băsescu!”.

„De câte ori vă aud strigând Jos Băsescu, mă întreb: Unde? Mai jos decât este?”, a intervenit liderul PSD.

El a continuat pe acelaşi ton când sala a început să scandeze „Băsescu la puşcărie”:Îmi cer scuze. Formaţia mea de jurist mă obligă să vă spun că în mod corect se spune penitenciar”.

Liderul PSD a arătat că l-a convins şi pe băieţelul său de 9 ani, Andrei Ponta, că la alegerile prezidenţiale trebuie votat colegul său din USL, liberalul Crin Antonescu.

„Băiatul meu, care are 9 ani, a venit într-o zi şi mi-a spus: «Tati, fii liniştit, am vorbit cu colegii mei de clasă şi toţi te votează». După care, după un timp, a venit din nou şi mi-a zis: «Tati, nu mai înţeleg. Ce să le spun la colegi: să te voteze pe tine sau pe Crin?» I-am spus: «Andrei, ştiu că este complicat, dar spune-le să îl voteze pe Crin, pentru că fiecare vot pentru el este pentru mine, iar fiecare vot pentru mine este şi pentru tine»”, a povestit Ponta, în aplauzele participanţilor la reuniune.

Pe de altă parte, Ponta a comparat echipa USL cu muschetarii din romanele lui Alexandre Dumas. „Parcă suntem cei trei muşchetari. Acum a venit şi al patrulea, domnul Oprescu. Şi regele bătrân, şi cardinalul viclean, şi femeia trădătoare sunt în această povestire şi sunt convins că finalul va fi cel pe care îl cunoaşteţi foarte bine„, a afirmat Ponta.

Liderul PNL, Crin Antonescu, le-a spus şi el particpanţilor la miting că preşedintele României nu trebuie să mai „joace la zaruri, după bunul plac, Constituţia”.

Nu mai vrem un preşedinte jucător care joacă la zaruri, după bunul său plac, Constituţia (..). Preşedintele României este, în conformitate cu Constituţia, reprezentant, şi nu şef. Nu e şeful nimănui, este reprezentantul tuturor, ceea ce este mult mai greu. Este mediator şi garant al Constituţiei, al legii, al bunei funcţionări a instituţiilor, este garant, şi nu cenzor„, a declarat Antonescu.

Crin Antonescu a spus că alianţa cu Victor Ponta este aceea a unor „camarazi de arme, oameni aflaţi într-un război pe care nu ei l-au pornit, dar va trebui să-l câştige, în pace”.

Dacă suntem o armată, trebuie să fim o armată de eliberare, şi nu una de ocupaţie (…) Avem conştiinţa faptului că aşa nu se mai poate, de data asta nu mai merge şi aşa”, a mai spus Antonescu, vorbind despre „ciuma portocalie” şi despre „ciuma politizării„.

La mitingul USL a vorbit şi primarul Sorin Oprescu, candidatul pe care Uniunea îl susţine la Primăria Capitalei.

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a absentat de la Congres. Acesta a decis să rămână acasă, după ce sâmbătă dimineaţă a avut un puseu de tensiune.

„M-a felicitat domnul preşedinte Iliescu. Din cauza a nişte motive medicale, din fericire nu grave, ne va urmări de la televizor. Cel pe mâna căruia a lăsat partidul va avea grijă să fie bine”, a explicat Ponta absenţa preşedintelui de onoare al PSD.

Înainte de evenimentul comun al USL, fiecare dintre cele trei partide a ţinut câte un Congres extraordinar la care au fost votate rezoluţiile referitoare la angajamentul de a nu colabora cu PDL şi Traian Băsescu, precum şi la susţinerea lui Crin Antonescu şi Victor Ponta pentru funcţiile de preşedinte al statului, respectiv prim-ministru.

La Congresul PNL, Sorin Frunzăverde a fost ales cu o largă majoritate ca vicepreşedinte al partidului. La Congresul PC, Cristian Popescu Piedone a fost ales în unanimitate ca preşedinte al Consiliului Naţional al acestui partid.