Mitriţă: Hagi m-a ajutat cel mai mult în carieră

RomaniaTV.net
12 11. 2018, 14:24

„Domnul Hagi m-a ajutat foarte mult, apoi este domnul Mangia, de la Craiova, care mă ajută în continuare şi domnul Rotaru, care m-a susţinut în toată perioada de când sunt la Craiova şi care m-a ajutat să mă întorc în ţară. Până acum nu pot să spun că am realizat foarte multe, am câştigat doar o cupă cu Craiova. Pe viitor nu m-am gândit, vreau să o iau pas cu pas şi vom vedea unde sunt, ce am realizat şi ce voi face”, a declarat jucătorul echipei CSU Craiova într-un interviu pentru frftv.

Mitriţă a promis că primul gol pe care îl va marca la echipa naţională îl va dedica fostului mare jucător craiovean Ilie Balaci, decedat luna trecută: „Când am fost în Italia a fost cea mai dificilă perioadă a mea, nu m-am acomodat. Când m-am întors în ţară pot spune că mi-am revenit. Când am îmbrăcat prima oară tricoul naţionalei am fost foarte emoţionat. Primul gol pe care îl voi înscrie pentru naţionala îl voi dedica domnului Balaci”.  

Alexandru Mitriţă face parte din lotul convocat de selecţionerul Cosmin Contra pentru partidele cu Lituania şi Muntenegru din cadrul Ligii Naţiunilor.