LEGEA PENSIILOR, modificări importante! Ce vor avea de făcut românii nemulţumiţi de pensii

O nouă modificare majoră la pensii este pregătită de Guvern. Contestarea deciziilor de pensionare de către românii nemulțumiți de hotărârile caselor de pensii nu se va mai face, în primă fază, la tribunal, ci mai întâi în comisii teritoriale de contestații.

08 oct. 2019, 12:33
LEGEA PENSIILOR, modificări importante! Ce vor avea de făcut românii nemulţumiţi de pensii

Modul de contestare a deciziilor de pensionare se va schimba din nou, pe baza unui proiect de OUG, aflat în lucru la Guvern.

Printre modificările propuse, se află și una referitoare la înființarea unor organe teritoriale, care să soluționeze deciziile de pensionare contestate: e vorba, mai exact, de comisiile teritoriale de contestații. Acestea vor fi înființate în 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței care este pregătită acum de Guvern.

LEGEA PENSIILOR, modificări importante pentru mai multe categorii de angajaţi. Cine sunt beneficiarii

Cu alte cuvinte, se dorește reintroducerea unei competențe inițiale a organelor administrative din domeniu, înainte ca pensionarul să se poată adresa instanței, atunci când dorește să conteste o decizie de pensie.

Astfel, după adoptarea proiectului pregătit de Guvern, persoanele care vor fi nemulțumite de deciziile de pensie vor trebui să le conteste, în primul rând, la nou-înființatele comisii teritoriale.

Dacă vor fi nemulțumiți de deciziile acestor autorități teritoriale, solicitanții vor putea să se adreseze abia atunci instanțelor judecătorești, în 30 de zile de la comunicarea deciziilor respective.

În prezent, regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei centrale de contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice prevede, la art. 9 că o contestaţie împotriva deciziei de pensie se depune, în termen de 30 de zile de la data comunicării, la casa teritorială de pensii emitentă.

Casa teritorială de pensii emitentă are obligaţia înregistrării contestaţiei la registratura generală şi în registrul special de evidenţă a contestaţiilor depuse împotriva deciziilor de pensie.

Ce pensii vor fi impozitate în proporţie de 90%. Decizia a fost votată de Senat