Moscova susţine că Ucraina a format o grupare armată de peste 15.000 de militari

RomaniaTV.net
28 04. 2014, 08:48

Această concentrare de trupe şi blindate în jurul oraşului Slaviansk, de mai mult timp scena unor confruntări sângeroase între susţinătorii federalizării şi forţele armatei regulate ucrainene, incomparabilă ca număr cu forţele militanţilor proruşi, nu se înscrie într-o ‘operaţiune poliţienească specială’, ci mai degrabă aduce cu formarea unui adevărat corp de armată pentru ‘nimicirea totală a oraşului’.

Kievul susţine, pe de altă parte, că a angajat pentru operaţiunea specială antiteroristă în sud-estul ţării împotriva separatiştilor proruşi, pe care unii oficiali şi media ucrainene îi numesc terorişti, doar forţe nesemnificative ale Gărzii Naţionale şi ale trupelor speciale din cadrul Centrului de combatere a terorismului al SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei).

Dimpotrivă, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că noile autorităţi proeuropene de la Kiev au mobilizat pentru ‘operaţiunea specială’ mai mult de 11.000 de militari, circa 160 de tancuri, peste 230 de transportoare blindate, cel puţin 150 de tunuri şi mortiere. Aceste forţe ar fi fost comasate în regiunile din estul Ucrainei, în apropiere de frontiera cu Rusia, potrivit acestuia.

Citeşte şi Separatiştii ruşi susţin că observatorii OSCE reţinuţi în Ucraina sunt spioni ai NATO

Sursa RIA Novosti din cadrul Ministerului Apărării de la Moscova a oferit acesteia imagini din satelit cu dislocarea trupelor ucrainene în jurul oraşului Slaviansk, atrăgând atenţia asupra disproporţiei evidente dintre numărul impresionant al militarilor ucraineni şi mâna de insurgenţi proruşi, care pledează pentru federalizare.

‘Declaraţiile oficialilor de la Kiev cu privire la legalitatea angajării armatei regulate în operaţiunea specială împotriva protestatarilor provoacă nelinişte’, a afirmat responsabilul militar rus, anticipând în aceste condiţii ‘o baie de sânge’ zilele următoare la Slaviansk.

‘Este absolut inacceptabilă utilizarea armelor grele şi blindatelor pentru a reprima exprimarea legitimă a voinţei propriilor cetăţeni’, a spus el, adăugând că autorităţile ucrainene au trimis tancurile în sud-estul Ucrainei doar pentru că locuitorii din aceste regiuni au o viziune diferită cu privire la ceea ce se întâmplă astăzi în ţara lor.