Mucenici moldoveneşti pentru cei mici? Au sau nu voie copiii să consume aşa ceva, mai ales că mucenicii conţin „otravă albă”

Este foarte posibil ca nu toti sa stim semnificatia sarbatorii Celor 40 de Mucenici, dar prea putin probabil sa nu iubim delicatesa traditionala care se consuma doar o data pe an, in ziua de 9 martie, numita – cum altfel?! – mucenici. Fie ca sunt moldovenesti (copti), fie ca sunt muntenesti (fierti), mucenicii au la baza, in principiu, cam aceleasi ingrediente. Doar modul de preparare difera, dar tocmai acesta ii imparte pe pofticiosi in doua mari tabere. Ei, nu chiar doua tabere, pentru ca mai sunt si cei care consuma cu placere ambele sortimente.

08 mart. 2018, 14:14
Mucenici moldoveneşti pentru cei mici? Au sau nu voie copiii să consume aşa ceva, mai ales că mucenicii conţin „otravă albă”

Daca pentru noi, adultii sanatosi, toate ingredientele ne sunt permise si in consecinta si preparatul finit, pentru copii lucrurile stau usor diferit, scrie superbebe.ro. Si asta pentru ca cei mici, pana la varsta de un an, nu au voie sa puna gurita pe zahar, miere sau nuci. Primul – numit si „otrava alba” – nu aduce copilului niciun nutrient, deci niciun beneficiu. Ba ii poate perturba echilibrul glicemic si ii poate afecta functionarea normala a sistemului imunitar. Celelalte doua ingrediente, mierea si nucile, se afla pe „lista neagra” a alimentelor cu mare potential alergen, strict interzise pana la implinirea varstei de un an.

Citeşte şi Tradiţii şi obiceiuri de Mucenici. Ce trebuie să faci pe 9 martie

Daca micutul tau are deja un anisor, atunci inseamna ca se va putea bucura de acest delicios preparat. Cu conditia sa il fi „testat” deja in privinta nucilor, cu repectarea regulii celor patru zile. Si cu recomandarea – doar o recomandare! – de a nu folosi, totusi, nici zahar si nici miere la mucenicii pe care ii vei servi lui. Chiar daca a implinit un an. Daca tot se poate prepara o varianta mai sanatoasa, de ce nu?! Iata cele doua retete:

Mucenici moldovenesti

Ingrediente

Pentru aluat: o jumatate de kilogram de faina alba, un ou, 300 ml de lapte, o lingurita de sare, un plic de drojdie uscata (7 gr), 80 gr de unt.

Pentru produsul finit: un ou, 300 gr miez de nuca macinata fin, 3-4 linguri de sirop de artar sau de agave.

Citeşte şi Mucenici moldoveneşti

Cum se prepara

Pentru a obtine aluatul, se amesteca oul cu laptele si sarea. Separat, se amesteca faina cu drojdia, iar peste ea se pune mixul lichid de ou si lapte. Se framanta, fiind gata atunci cand coca nu se mai lipeste de mana. Se acopera vasul cu un prosop curat si se lasa la crescut timp de 30 de minute. Din aluatul crescut se formeaza suluri de grosimea degetului mare, din care se formeaza mucenicii, in forma cifrei 8. Se ung cu ou batut si se dau la cuptor pana capata o frumoasa culoare aurie (25-30 de minute). Se scot din cuptor, se lasa tava timp de un sfert de ora acoperita cu un prosop, apoi fiecare mucenic se unge cu sirop de artar sau agave si se presara nuca macinata.

Mucenici muntenesti

Ingrediente

Pentru aluat: 300 gr de faina, 150 ml de apa (calduta), 30 ml de ulei, un varf de lingurita de sare.

Pentru produsul finit: 3 litri de apa, un varf de lingurita de sare, 300 gr de nuca fin macinata, 4-5 linguri de sirop de artar sau de agave, doua batoane de scortisoara, o „fiola” de esenta de vanilie de buna calitate, coaja rasa de la o lamaie si de la o portocala.

Cum se prepara

Aluatul se prepara cu o zi inainte de a fierbe mucenicii, pentru a avea timp sa se usuce.

Se amesteca faina cu sarea si, treptat, se adauga apa. Se framanta, fiind gata atunci cand nu se mai lipeste de mana. Pe blatul mesei, dat cu faina, se intinde o foaie cu grosimea de 2-3 cm si, cu ajutorul aparatului special, se decupeaza formele de mucenic. Sau – alta varianta – se fac rulouri subtiri din aluat si, pe deget, se formeaza cerculete. Mucenicii se aseaza intr-o tava presarata cu faina si se lasa la uscat 24 de ore, la temperatura camerei.

Se pune pe foc vasul cu apa si putina sare, iar cand ajunge la punctul de fierbere se adauga mucenicii uscati, batoanele de scortisoara, coaja de lamaie si portocala si esenta de vanilie. Se lasa sa fiarba pana cand mucenicii devin moi. Dupa ce se mai raceste, se indulceste cu siropul de artar sau agave, iar inainte de a servi preparatul se adauga nuca macinata.