Violeta Alexandru, candidatură pe lista PNL la Senat şi la Camera Deputaţilor, deşi nu este legal. Şeful Cancelariei lui Orban infirmă!

Violeta Alexandru a vrut să îşi asigure un loc în Parlament. Astfel ministru al Muncii în funcţi şi preşedinte al filialei PNL Bucureşti, aceasta a vrut să candideze la alegerile parlamentare atât pentru Camera Deputaţilor cât şi la Senat. Potrivit surselor Digi 24, pe buletinul de vot, numele său apare pe locul doi la Camera Deputaţilor şi pe primul la Senat. Totuşi, o dublă candidatură nu este acceptată de legislaţia română.

RomaniaTV.net
22 oct. 2020, 12:17
Violeta Alexandru, candidatură pe lista PNL la Senat şi la Camera Deputaţilor, deşi nu este legal. Şeful Cancelariei lui Orban infirmă!

Potrivit sursei citate, în interiorul filialei Sector 1 s-au simţit tensiuni, pentru că Violeta Alexandru și-a depus candidatura atât la Camera Deputaților cât și la Senat.

„Noi am trimis această propunere către filiala mare, București, cu Violeta Alexandru propusă și la Cameră și Senat pentru că nu știam cum va fi negocierea cu locurile și încă nu era clar dacă o să fie la Cameră sau la Senat. Așa a fost strategia politică. A fost o decizie asumată pentru că nu se finalizaseră listele în țară. Au mai fost și alte dăți când liderii au fost pe ambele liste”, mai spun sursele citate. 

Legea 208/2015 pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților subliniază faptul că un candidat poate opta doar pentru o singură candidatură.

„Articolul 52, alin. 6: O persoană poate candida fie pentru un mandat de deputat, fie pentru un mandat de senator și numai într-o singură circumscripție electorală.”, se arată în lege.

Care a fost marea nemulţumire a Violetei Alexandru

Voci din partid spun că Violeta Alexandru ar fi dorit ca ea să deschidă lista PNL pentru Senat. Totuşi, lista finală îl situează primul pe ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, iar Violeta Alexandru a fost pusă pe poziția a doua, după Ludovic Orban, la Camera Deputaților.

Șeful cancelariei spune că este un subiect inventat

Ionel Dancă a declarat că scandalul în care a fost implicată Violeta Alexandru este unul „inventat”. 

„La Violeta Alexandru nu e nicio ilegalitate. Este un subiect inventat. În final contează listele care au fost depuse la Biroul Electoral. E treaba organizațiilor la nivel local cum își organizează lista. În final contează propunerea care merge la Birourile Electoral Central. Cei de la Sectorul 1 au vrut să lase toate posibiliățile”, a spus Ionel Dancă, pentru Digi 24.


loading...