Nazare: Voi fi aspru cu constructorii dacă întârzie sau dacă greşesc

Alexandru Nazare, candidat pentru funcţia de ministru al Transporturilor, a declarat, miercuri, la audierile de la Parlament, că doreşte să le transmită constructorilor că va fi aspru cu aceştia dacă întârzie sau dacă greşesc.

RomaniaTV.net
08 feb. 2012, 16:23
Nazare: Voi fi aspru cu constructorii dacă întârzie sau dacă greşesc

„Am un mesaj pentru constructori: să nu-şi imagineze că li se va schimba tratamentul. Voi fi la fel de atent şi de aspru cu ei şi regulile vor rămâne aceleaşi: dacă întârzie vor fi penalizaţi, dacă greşesc vor fi penalizaţi şi în cazul în care nu-şi respectă termenele vor avea fix acelaşi tratament”, a spus candidatul pentru funcţia de ministru al Transporturilor.

Nazare a precizat că în cazul în care va fi validat ca ministru „va monitoriza cu stricteţe toate lucrările pe care le are Ministerul Transporturilor”.

El a mai spus că prioritatea sa va fi absorbţia fondurilor europene.

Întrebat câţi kilometri de autostradă speră că se vor finaliza în 2012, acesta a răspuns că, aşa cum este precizat şi în programul de guvernare, este vorba despre 200 de kilometri.

Alexandru Nazare, propus pentru funcţia de ministru al Transporturilor, a primit, miercuri, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate, după 20 de minute de audieri.