Nelu Tătaru nu exclude audierea lui Voiculescu în Parlament. Avertismentul transmis pentru românii vaccinați cu AstraZeneca

16 03. 2021, 16:54

Nelu Tătaru a fost întrebat dacă intenționează să îl cheme pe Vlad Voiculescu la audieri în comisie după publicărea de către Ministerul Sănătății a datelor despre testări și vaccinare.

Întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă intenţionează să îl cheme pe Voiculescu la audieri în comisie în urma publicării de către Ministerul Sănătăţii a datelor despre testări şi vaccinare, Fostul ministru al Sănătății a spus: „Şi noi avem anumite sesizări în acest sens, dar, după cum ştiţi, este Corpul de control al prim ministrului la Ministerul Sănătăţii. După ce se va termina acest control vom avea şi noi o evaluare şi vom decide dacă îl chemăm la comisie”.

Nelu Tătaru a menţionat că un consilier onorific nu poate avea acces la parole care aparţin unui secretar de stat pentru că un astfel de consilier „are alte atribuţii” şi „nu are o fişă de post”.

Nelu Tătaru, avertisment pentru cei vaccinaţi cu AstraZeneca: Se impun măsuri de supraveghere suplimentare

Tătaru a declarat marţi că este corectă decizia României de a continua imunizarea anti-COVID cu vaccinul produs de AstraZeneca, dar se impun măsuri de supraveghere suplimentare pentru cetăţenii vaccinaţi cu acest ser.

„Decizia României este o decizie corectă, dar care impune măsuri de supraveghere suplimentare. (…) Comunicarea trebuie să existe atât de la Ministerul Sănătăţii, cât şi de la Comitetul Naţional de Coordonare a Vaccinării. Am văzut-o doar dintr-o parte. La un moment dat, a existat şi o suprapunere, dar, din punctul meu de vedere, având în vedere ultimele evenimente şi deciziile multor state, cred că trebuie tratată mai serios această comunicare. Nu există legături directe între tromboze şi acest vaccin, dar evaluarea, supravegherea, comunicarea (trebuie să existe – n.r.) nu doar simpla evaluare la 15 minute după efectuarea vaccinului, ci şi relaţia pe care cel vaccinat o are în continuare cu medicul de familie. Ţinând cont că totuşi etapa de vaccinare în masă reprezintă şi acea etapă de farmaco-vigilenţă în care aducem pe tapet şi eventualele reacţii adverse apărute la etapa de vaccinare în masă, atunci cred că trebuie să fim foarte atenţi, iar comunicarea trebuie să fie pe măsură”, a spus Tătaru la Palatul Parlamentului.

Florin Cîţu: Vrem să păstrăm economia deschisă. Critici la adresa lui Vlad Voiculescu

Criticile la adresa lui Voiculescu au început să apară și din partea premierului. Florin Cîţu îi îndeamnă pe români să respecte în continuare regulile şi spune că numai aşa putem să păstrăm economia deschisă. Premierul a mai precizat că a cerut suplimentarea de urgenţă a paturilor la ATI.

„Acum un an de zile intram în stare de urgenţă. Provocarea pentru orice demnitar este să ai o economie deschisă şi sa tinem oamenii sanatosi. Investim, producem, ca sa putem plati pentru sanatate. Este foarte important sa respectam toate regulile. Trebuie sa patram regulile de distantare. Depinde doar de noi să păstrăm economia deschisă.

Astazi vedem ca evolutia merge in directia in care trebuie sa introducem noi restrictii”, a spus premierul.

Acesta a mai precizat că obiectivul autorităţilor este ca până la sfârşitul lunii septembrie aproximativ 70 la sută din populaţia României să fie vaccinată împotriva coronavirusului.

„Campania de vaccinare merge bine. Obiectivul ramane in continuare ca pana la sfarsitul lunii septembrie să vaccinam 10,4 milioane de romani, adica 70 la suta din populatie Romaniei. Sunt semne ca s-ar putea intampla mai devreme”, a mai precizat Cîţu.