Nicuşor Dan a semnat decretele imediat după şedinţa CSAT. Schimbări importante pentru români

Pacienţii din România pot avea dreptul la o a doua opinie medicală fără a plăti suplimentar, urmând să beneficieze de decontare de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Viorel Dobran
11 mart. 2026, 23:05
Nicuşor Dan a semnat decretele imediat după şedinţa CSAT. Schimbări importante pentru români

Nicuşor Dan a trimis legea la Monitorul Oficial. Principala prevedere din noul proiect de lege pentru completarea Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003 este că medicul curant va avea obligaţia de a direcţiona şi programa pacientul la următoarea consultaţie sau investigaţie necesară, iar pacienţii asiguraţi vor avea dreptul la o a doua opinie medicală, fără a plăti suplimentar.

Medicii vor fi obligați să programeze pacienții pentru investigațiile medicale ulterioare și să faciliteze obținerea unei a doua opinii medicale, conform unui proiect de lege adoptat decisiv, astăzi, de Camera Deputaților.

em416

Un proiect de lege care vizează completarea Legii 46/2003 privind drepturile pacientului a fost adoptat în această dimineață la Camera Deputaților (în calitate de Cameră decizională). Scopul acestei inițiativei legislative, conform inițiatorilor, este „de a asigura un acces echitabil, continuu și eficient la servicii medicale de calitate”, în special în contextul procesului de stabilire a diagnosticului.

Propunerea vine ca răspuns la o serie nevoi identificate de semnatarii propunerii în sistemul de sănătate național și are ca obiectiv alinierea legislației autohtone la standardele europene în materia drepturilor pacientului.

Nicușor Dan anunță că România va găzdui echipamente defensive americane după ședința CSAT: „Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare. Țara lor este o țară sigură, ba chiar mai sigură”

Principala modificare propusă se referă la introducerea unei noi prevederi în lege, care stipulează că pacientul are dreptul de a fi direcționat și programat la următoarea consultație sau investigație necesară stabilirii diagnosticului de către medicul curant.

Rațiunea acestei modificări derivă din constatările conform cărora numeroși pacienți se confruntă cu dificultăți în accesarea etapelor subsecvente din procesul medical, fiind adesea constrânși să navigheze individual prin labirintul sistemului, fapt ce generează frecvent întârzieri substanțiale în stabilirea diagnosticului și inițierea tratamentului adecvat.

pl331_pr331_25

O altă completare propusă vizează articolul 11 al legii, prin introducerea unui nou alineat (2), care garantează că pacienții asigurați prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) au dreptul la o nouă consultație medicală cu scopul de a obține o a doua opinie medicală, plătită de sistemul de asigurări medicale: „pacientul are dreptul de a fi direcționat și programat la următoarea consultație sau investigație necesară stabilirii diagnosticului, printr-un mecanism creat la nivelul unității medicale în care s-a desfășurat consultația”.

Această a doua opinie poate fi formulată atât pe baza investigațiilor medicale deja efectuate, cât și pe baza unor investigații suplimentare solicitate. Obiectivul acestei măsuri este consolidarea încrederii în actul medical și facilitarea unei decizii informate a pacientului cu privire la diagnostic și opțiunile terapeutice disponibile.

Nicușor Dan, informat de americani că George Simion a împiedicat România să intre în programul Visa Waiver. Scrisorile primite de președintele României

Dreptul la o a doua opinie este, conform expunerii de motive care prefațează legea, o practică recunoscută pe plan internațional, care conferă pacientului posibilitatea de a consulta un alt specialist fără a fi obligat să repornească întregul proces de investigații și evaluare.

Această inițiativă este percepută ca o „plasă de siguranță” pentru pacienți, fiind considerată relevantă în cazurile complexe sau în situațiile în care există incertitudini, fie de natură subiectivă, fie obiectivă, privind diagnosticul stabilit sau tratamentul propus.

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat miercuri, 11 martie 2026, următoarele decrete:

  • Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor (PL-x 176/2025);
    Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003 (PL-x 331/2025);
    Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării şi înlăturării efectelor situațiilor de urgenţă, semnat la București la 18 octombrie 2024 (PL-x 311/2025);
    Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002 (PL-x 269/2025);
    Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ (PL-x 297/2025);
    Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 1/2024 pentru completarea art. 17 din Legea nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale (PL-x 108/2024);
    Decret pentru promulgarea Legii pentru instituirea anului 2026 ca „Anul episcop Márton Áron” (PL-x 67/2026).

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Scandal uriaș în showbiz! Fiica unei cântărețe din România ar fi fost jefuită de rude în Anglia. A intervenit poliția
Fanatik.ro
Mihaela Rădulescu a răbufnit la 8 luni de la moartea lui Felix Baumgartner: ”Mi-au împachetat lucrurile ca pe niște gunoaie”
Capital.ro
Regulă la bloc. Asociațiile de proprietari nu mai pot spune „nu”. Ce obligații apar chiar dacă nu sunt scrise clar în lege
Playtech.ro
Motivul pentru care zborurile din București sunt mai scumpe decât cele din capitalele alăturate. Diferențele de preț sunt însemnate
Adevarul
„Nu mă duc eu de bună voie”. Un interlop căutat de cinci ani, după ce a desfigurat un tânăr, face live-uri pe TikTok
wowbiz.ro
Lângă cine a apărut Codruța Filip după ce Valentin Sanfira și-a refăcut viața sentimentală. Fotografiile au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani din Alba a fost înjunghiat mortal de un tânăr de 18 ani, chiar în noaptea de Paște. Victima nu a avut nici o șansă
iamsport.ro
Edi Iordănescu a dezvăluit ”informațiile primite pe surse” înaintea eliminării României de la Euro 2024: ”Nu le puteam proba”
MediaFlux
Tradiții în Miercurea Luminată. Cum putem evita „nunta șoarecilor” în casa noastră
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj