Nivel-record al câştigului mediu net în România, atins în noiembrie 2016, conform INS

13 01. 2017, 08:56

Precedentul câştig mediu net-record din România a fost înregistrat în decembrie 2015, de 2.114 lei.

În octombrie 2016, ritmul anual de creştere a câştigurilor angajaţilor din România încetinise la 12,7%, de la 14,2% în septembrie şi 14,5% în august, când s-a atins un nivel maxim după martie 2009.

Creşterea salariilor a fost stimulată prin măsuri guvernamentale, în condiţiile în care, de la 1 mai, salariul minim brut pe economie a fost majorat de guvern cu 19%, de la 1.050 lei până la 1.250 lei.

Statisticile oficiale publicate arată că, în termeni reali, ţinând cont de inflaţie – care a încheiat 2016 cu valori negative -, câştigurile au fost mai mari, în luna noiembrie 2016, cu 14% faţă de aceeaşi lună a anului precedent.

„Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (5.675 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.291 lei)”, se arată într-un comunicat al INS.

INS: Industria românească a revenit pe plus în noiembrie 2016, cu un avans de 5,3%

Potrivit tabelelor INS, pe lângă sectorul tehnologiei informaţiei (IT), câştigul mediu net din România a depăşit nivelul de 1.000 de euro (4.500 lei) în luna noiembrie 2016 doar în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (4.938 lei), dar s-a apropiat de acest nivel în câteva domenii: activităţi de servicii anexe extracţiei de petrol şi gaze (4.379 lei), transporturi aeriene (4.351 lei), extracţia petrolului şi a gazelor naturale (4.251 lei), intermedieri financiare (4.245 lei) şi asigurăti şi fonduri de pensii (4.201 lei), scrie news.ro. 

CITEŞTE ŞI Premieră: România a încheiat 2016 cu rată negativă a inflaţiei, de -0,5%. Alimentele s-au scumpit în ultimul an, în ciuda reducerii TVA