Noi audieri în justiţie în dosarul fondatorului WikiLeaks Julian Assange acuzat de un presupus viol

Publicat: Luni, 09 Septembrie 2019 23:01 // Actualizat: Marţi, 10 Septembrie 2019 15:58 // Sursa: romaniatv.net

Doi noi martori au fost audiaţi de justiţia sedeză în dosarul lui Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, urmărit cu privire la un presupus viol comis în Suedia în 2010, a anunţat luni parchetul, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Pe timpul verii, şapte martori au fost interogaţi în cadrul anchetei cu privire la Julian Assange”, a precizat parchetul într-un comunicat. Între ei se află ”două persoane care nu au mai fost interogate niciodată anterior”, subliniază parchetul.

Odată prezentate concluziile interogatoriilor, ”ancheta va putea să să fie abandonată sau aş putea să ordon acte complementare”, a declarat procurorul însărcinat cu instrucţia, Eva-Marie Persson, citat în comunicat.

Magistrata a anunţat la jumătatea lui mai redeschiderea anchetei cu privire la viol contra lui Assange, în vârstă de 48 de ani, după arestarea acestuia de către poliţia britanică în sediul Ambasadei Ecuadorului la Londra, la 11 aprilie.

”Dacă estimez că următoarea etapă constă în interogarea lui Julian Assange, voi lua o decizie cu privire la o anchetă europeană”, un mecanism de cooperare între statele membre ale Uniunii Europene (UE) în cadrul unor anchete penale, ”caz în care le voi scrie autorităţilor britanice pentru a le cere să efectueze interogatoriul”, a adăugat ea luni.

Redeschiderea anchetei suedeze a relansat un adevărat foileton judiciar, care durează de aproape un deceniu, în care fondatorul WikiLeaks - care a publicat sute de mii de documente confidenţiale - şi susţinătorii săi au denunţat neîncetat o menevră menită să conducă la extrădarea acestuia în Statele Unite, care-l acuză de spionaj.

În mod oficial, în vederea evitării acestei extrădări australianul, s-a refugiat în 2012, în Ambasada Ecuadorului la Londra. În absenţa sa şi în imposibilitatea avansării anchetei, justiţia suedeză a abandonat proceduri penale în mai 2017.

În vârstă de treizeci de ani la momentul faptelor, în august 2010, reclamanta suedeză îl acuză pe australian că a întreţinut un raport sexual cu ea în timp ce ea dormea şi fără prezervativ, în contextul în care ea a refuzat orice raport neprotejat în mai multe rânduri.

Julian Assange a negat întotdeauna faptele de viol şi susţine că suedeza a consimţit şi a acceptat ca el să nu folosească prezervativ. Faptele, pasibile de patru ani de închisoare, urmează să fie prescrise la 17 august 2020.

loading...
Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Julian Assange Suedia viol Wikileaks
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.7352
RON
18 Sep
noapte 15 °
zi 26 °
Ultimele joburi adaugate
24 H