Noi probleme la autobuzele Otokar, achiziţionate de Primăria Capitalei. Şoferii reclamă şi defecţiuni ale volanului VIDEO

29 12. 2018, 16:33

„Am primit filmulețul și poza de la o sursă de încredere. În filmuleț vedeți bordul autocarului care se mișcă în toate părțile, deși volanul ar fi blocat, lucru ce nu ar fi trebuit să se întâmple. Asta reclamă șoferul care a filmat momentul. Mai mult, șoferii STB cu care am discutat se plâng că la unele mașini volanul nu revine pe direcția de mers după ce iau o curbă, chit că noile autobuze turcoaz au servodirecție.

Trecem la poză. Aici vedeți instrucțiunea de resetare a softului sistemului de alertă detector de fum la motor. Șoferii cu care am discutat spun că au fost multe cazuri de alertă falsă de fum la motor, iar autobuzele turcoaz se opreau și nu mai porneau. Așa că au primit instrucțiunea respectivă la avizier.

Toate aceste lucruri sunt spuse de șoferi sub protecția anonimatului. Mulți mi-au zis că au semnat un contract de confidențialitate prin care se obligă să nu comunice informații publicului.

Șoferii din STB(fost RATB) sunt totuși supărați pe acuzațiile care li se aduc: că nu se pricep să folosească/conducă mașinile și nu vor să fie scoși țapi ispășitori.

Am trimis aceste imagini la STB, dacă am o reacție, o s-o public aici”, a scris jurnalistul Vitalie Cojocari, pe contul său de Facebook.