Noi teste criminalistice indică faptul că Giulgiul de la Torino este un fals

18 07. 2018, 15:23

Rezultatele investigației, în care au fost folosite tehnici sofisticate, cum ar fi Bloodstain Pattern Analysis (BPA), au fost publicate în ultima ediție a Jurnalului de Științe Legale. Biserica romano-catolică nu a luat o poziție oficială cu privire la autenticitatea pânzei, pe care este impregnată imaginea, inversată ca un negativ fotografic, a unui om cu rănile provenite în urma unei răstigniri.

Aceasta este ultima dintr-un lung şir de analize care au arătat că faimosul Giulgiu este de fapt un fals. Prima datare cu carbon, din 1988, arată că falsul ar fi fost făcut între anii 1260 şi 1390.

Ultimul studiu a fost limitat la fluxurile de sânge care ar fi rezultat din unele răni – cele ale mâinii stângi, antebrațele, şi o rană despre care Biblia spune că a fost cauzată de o lance. Folosindu-se un voluntar şi un manechin s-a ajuns la concluzia că direcția și comportamentul rivuletelor sângelui nu se potrivesc cu cele evidențiate în fotografiile de înaltă rezoluție ale Giulgiului.

Giulgiul se află într-un loc special din Catedrala din Torino şi este rareori expus publicului.