Un copil de 2 ani a murit din cauza gripei. Numărul deceselor din cauza gripei a ajuns la 82

RomaniaTV.net
05 02. 2019, 08:53

Bilanţul morţilor de gripă creşte în fiecare zi. Potrivit CNSCBT, două femei, ambele în vârstă de 83 de ani, una din jud. Prahova şi alta din jud. Giurgiu, dar şi un copil în vârstă de 2 ani, din Constanţa, sunt ultimele persoane decedate din cauza gripei în România. În cazul celor trei a fost confirmată prezenţa virusului gripal tip A, având condiţii medicale preexistente. Niciuna dintre persoane nu fusese vaccinată antigripal.

„Ultimul deces e al unui băiețel de doi ani, condiții medicale preexistente, probabil nevaccinat. S-a încălzit vremea, e noroc pentru că virusului gripal îi place frigul. Dar din câte am înțeles, meteorologii au spus că vremea se va răci și ne vom confrunta din nou cu această problemă”, a declarat ministrul Sănătății.

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de gripă în România. În tot acest timp, românii sunt sfătuiți să fie precauți și să se informeze cu privire la simptomele care pot indica apariția virusului gripal.