Numărul victimelor bombei atomice de la Hiroshima, mai mare decât fusese declarat anterior

28 03. 2013, 10:19

Raportul a fost elaborat ca parte a unui proiect de cercetare realizat în ultimii 30 de ani de autorităţile oraşului privind victimele bombardamentului, concentrându-se pe schimbările demografice din ultimele decenii, scrie Agerpres.

Raportul actualizează şi numărul „victimelor directe” ale bombardamentului atomic – cei care se aflau în Hiroshima şi în oraşele şi satele învecinate – la 384.743, în timp ce numărul celor care au murit până în prezent este de 277.996, mai mică decât cifra de 280.959 prezentată în 1999.

Un oficial nipon a declarat că, deoarece există moduri diferite de a interpreta în continuare cifrele privind victimele şi pagubele provocate de bomba atomică, divizia de cercetare din cadrul Atomic Bomb Survivors Relief Department a decis să actualizeze cifrele, strângând informaţii noi şi verificând detaliile cu ajutorul computerelor.

Hiroshima, primul oraş din lume distrus vreodată de o armă nucleară, speră că noul raport va fi cuprinzător şi utilizat eficient pentru ca niciodată să nu se mai repete răul provocat de război”, a adăugat el.