Nuntă mare în familie lui Gigi Becali. Latifundiarul din Pipera se pregăteşte pentru o petrecere de zile mari

Familia lui Gigi Becali se pregătită de petrecere mare. Vasi Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, dar și finanțatorul din acte al FCSB-ului urmează să se căsătorească.

18 aug. 2022, 11:58

Se anunţă nuntă mare în familia lui Gigi Becali. Nepotul latifundiarului din Pipera a trecut peste divorţul de femeia cu care are doi copii şi iată că acum Vasi Geambazi este pregătit să spună din nou „da” în fața ofițerului stării civile.

Cea care i-a furat inima nepotului lui Gigi Becali este Gabriela Pavel, fostă jurnalistă și PR de succes în lumea mondenă a Capitalei.

Vasi Geambazi a divorțat de fosta lui soție, Alina, cu care are doi copii. Divorțul a fost realizat la notar, pe cale amiabilă, după ce fosta soție l-ar fi înșelat pe nepotul latifundiarului din Pipera, scrie click.ro.

Citeşte şi: Gigi Becali aruncă bomba despre nunta lui George Simion. Noi detalii despre ce cadou le face mirilor: ”Nu e un efort pentru mine, nu e mare lucru”

În urmă cu trei ani Vasi a cunoscut-o pe frumoasa blondină Gabriela Pavel, cu care formează un cuplu perfect, iar acum vor să oficializeze relaţia.

Vasile Geambazi este fiul Domnicăi, sora lui Gigi Becali, și al lui Constantin Geambazi. Nepotul lui Becali a fost și patronul în acte al FCSB-ului, însă i-a cedat unchiului său acțiunile înainte de divorţul de fosta soţie. Acesta a pus pe picioare și controlează FCSB Academy, “pepiniera” clubului patronat de Gigi Becali.

Citeşte şi: Cristi Borcea dezvăluie suma impresionantă pe care naşul Gigi Becali a investit-o la FCSB: „Avea gaură de 50-60 de milioane”