Nunta regală din Marea Britanie aduce bani frumoşi regatului: peste 1,05 miliarde de lire sterline

17 05. 2018, 11:56

Brand Finance şi-a dublat estimările, după ce iniţial anticipase că evenimentul va aduce economiei britanice venituri suplimentare de circa 500 de milioane de lire sterline.”Pur şi simplu atenţia atrasă de nunta regală ne-a făcut să credem că am subestimat impactul”, a spus Richard Haigh, director general al Brand Finance.

Presa s-a concentrat în această săptămână pe probabilitatea ca tatăl miresei, Thomas Markle, să nu participe la ceremonie.

Haigh a subliniat statutul de vedete al prinţului şi al actriţei americane, arătând că acest fapt contribuie ca nunta lor să o egaleze în extravaganţă pe cea a lui Will şi Kate în 2011.“Meghan Markle este deja o persoană faimoasă. Nu numai asta, dar prinţul Harry este nonconformistul pe care toată lumea l-a considerat burlacul suprem, iar acum se căsătoreşte şi cred că acest singur fapt este un important”, a arătat Haigh, potrivit news.ro

Firma de consultanţă, care realizează evaluări de branduri şi acordă servicii de consultanţă, a făcut estimarea bazându-se experienţa sa cu brandurile comerciale şi prin analizarea nunţii regale din 2011, a explicat directorul firmei. Iată cum evaluează Brand Finance contribuţia nunţii regale la economia Marii Britanii:

300 de milioane de lire în turism: în 2011 a avut loc o creştere de peste 3% pentru turismul britanic în luna în care a avut loc nunta britanică.

„Am spus, OK, dacă acelaşi lucru se va întâmpla în acest an, avem în medie 3 milioane de turişti pe lună în Marea Britanie. Dacă va avea loc o creştere uşoară a numărului de turişti şi dacă toţi vor cheltui o anumită sumă, mă gândesc la circa 1.000 de lire, atunci se ajunge la o sumă de 300 de milioane”, a declarat Haigh pentru MarketWatch, descriind impactul asupra unor operatori hotelieri precum InterContinental, potrivit news.ro

300 de milioane de lire în relaţii publice: “Nunta este practic echivalentă cu o publicitate adusă Regatului Unit, ca brad britanic, ca urmare a relatărilor suplimentare legate de nunta britanică”, a explicat Haigh.

250 de milioane în plus pentru magazine şi restaurante: Un studiu recent a arătat că 40% dintre britanici sunt interesaţi de nuntă, procent echivalent cu 25 de milioane de oameni. Dacă fiecare persoană este influenţată într-un fel să cheltuiască 10 lire în plus, asta echivalează cu 250 de milioane de lire.

150 de milioane în plus pentru industria modei: “Oamenii par să înebunească de îndată ce Meghan este văzută că poartă ceva”, a spus Haigh. De exemplu, o rochie verde pe care a purtat-o luna trecută s-ar fi vândut complet în câteva ore.50 milioane de lire în plus pentru comerţ: Monede, timbre, căni, obiecte de acest gen”, a mai spus şeful Brand Finance, potrivit news.ro

Totuşi, contribuia generală la economie, de 1,05 miliarde de lire, este doar o picătură într-un ocean, având în vedere că PIB-ul Marii Britanii este estimat la aproximativ 2.000 de miliarde de lire sterline. În plus, acestea sunt doar estimări.

Contribuţia nunţii la PIB-ul britanic s-ar adăuga contribuţiei anuale la economie adusă de familia regală, de 1,8 miliarde de lire, potrivit estimărilor Brand Finance.

Haigh a notat că nunta din 2011 a prinţului William cu Kate Middleton a însemnat o vacanţă publică pentru britanici, dar de această dată nu va fi acordată o vacanţă. Iar acest lucru va avea repercusiuni economice, în condiţiile în care s-a estimat că vacanţa din sectorul bancar, în urmă cu şapte ani, a redus PIB-ul ţării cu circa 1 miliard de lire.