O familie din Timiş a stat o zi întreagă cu mortul altora în casă

19 11. 2011, 10:38

Bărbatul a mers la vecini să-i telefoneze poştaşului ca să-i aducă pensia. Nici nu a intrat bine în curte că a căzut secerat la pământ. Alertaţi, oamenii au chemat ambulanţa şi poliţia. Pentru bărbatul de 36 de ani a fost însă prea târziu. În urma cercetărilor la faţa locului, s-a stabilit că bărbatului i-a cedat inima.

Vecinii au ţinut trupul neînsufleţit al bărbatului în holul casei aproape 24 de ore. Abia într-un târziu, au apărut şi nişte rude îndepărtate ale defunctului care le-au scăpat pe gazdele ghinioniste de corpul acestuia.