O femeie a murit după ce maşina în care se afla a intrat într-o cisternă încărcată cu 14 tone de GPL

RomaniaTV.net
11 01. 2012, 09:54

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu, accidentul a avut loc pe DN6 Bucureşti-Alexandria, în comuna Iepureşti.

Din primele cercetări rezultă că autoturismul marca Logan a derapat, şoferul neadaptând viteza într-o succesiune de curbe periculoase, a intrat pe contrasens şi a lovit cu partea dreaptă cisterna încărcată cu GPL, care circula regulamentar, relatează Mediafax.

În urma accidentului, pasagerul aflat pe scaunul din dreapta Loganului a decedat. Este vorba despre o femeie de aproximativ 50 de ani.

La faţa locului s-a intervenit cu echipaje de descarcerare şi o autospecială cu apă şi spumă, precum şi un echipaj SMURD. În momentul sosirii pompierilor, bărbatul aflat la volanul autoturismului Dacia Logan era rănit, iar pasagera din dreapta era decedată. Victimele au fost scoase de către pompierii militari din maşina avariată, iar bărbatul a fost transportat cu o salvare a Serviciului de Ambulanţă Giurgiu la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Giurgiu„, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Gabriel Olexiuc.

Ulterior, bărbatul a fost transferat la Spitalul Universitar din Bucureşti.

Gabriel Olexiuc a precizat că nu există pericol de explozie sau de incendiu la cisterna încărcată cu 14 tone de GPL.