O fetiţă din clasa a VI-a a căzut de la etaj, la o şcoală din Târgu Mureş. Copila a paralizat de la gât în jos

16 04. 2018, 13:03

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş, Ioan Macarie, a declarat că eleva se deplasa către sala de sport şi că nu se ştie în ce împrejurare a căzut de la etaj.

„Circumstanţele în care eleva a căzut nu se ştiu încă. Poliţia este acolo, toţi copiii sunt chemaţi să facă declaraţii. Fetiţa a fost luată de părinţi şi dusă la SMURD, fiind în stare conştientă”, a declarat Ioan Macarie.